Ministerul Educaţiei a prelungit înscrierile pentru inspectorii şcolari

O nouă şansă pentru cadrele didactice care nu au apucat să se înscrie pentru unul din posturile de inspector şcolar. Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a emis luni un ordin de ministru prin care prelungeşte perioada de înscriere pentru aceste funcţii.

Ion Işfan, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj, a spus ieri că prelungirea se aplică numai pentru cadrele didactice care vor să se înscrie pentru inspector şcolar învăţământ primar şi inspector şcolar pentru învăţământ preşcolar. „Acest ordin modifică practic un articol din metodologie astfel că pentru funcţia de inspector şcolar pentru învăţământul preşcolar, respectiv pentru cea de inspector pentru învăţământul primar, candidatul trebuie să fie absolvent cu diplomă de licenţă, să fie încadrat sau să fi fost încadrat pe un post de educator/învăţător/institutor/profesor pentru învăţământ preşcolar/profesor pentru învăţământ primar”, a declarat Ion Işfan. Potrivit acestuia, vechea metodologie permitea înscrierea în acest concurs doar a învăţătorilor sau educatorilor titulari, ori această modificare permite şi profesorilor de orice disciplină care au fost titulari pe un post de educator sau învăţător să participe la concurs. Termenul de înscriere a fost prelungit până vineri, 15 mai 2015. În Gorj, pentru funcţia de inspector şcolar învăţământ primar candidează în prezent Ion Popescu, iar pentru cea de inspector şcolar învăţământ preşcolar candidează Loredana Diaconescu, însă până vineri este posibil să apară şi alţi candidaţi.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: