Ministrul Energiei ajunge în instanţă cu Iulian Iancu

Disputa publică dintre ministrul delegat al energiei, Răzvan Nicolescu, şi preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor Iulian Iancu şi deputata PNL Andreea Paul se mută la tribunal. Ministrul a anunţat că îi dă în judecată pe cei doi pentru declaraţiile pe care le-au făcut împotriva sa. „Am luat decizia de a-i acționa în instanță pentru insultă și calomnie pe domnul Iulian Iancu, membru al Parlamentului României, și pe doamna Andreea Paul Vass, membru al Parlamentului României”, a declarat Răzvan Nicolescu, care a adăugat că nivelul discuțiilor din spațiul public a depășit limitele decenței.

Răzvan Nicolescu şi Iulian Iancu s-au contrazis pe tema preţului la energia termică.  Iulian Iancu a declarat că ministrul delegat pentru Energie a mințit în legătură cu aprobarea primită de la Comisia Europeană în ceea ce privește liberalizarea calendarului la gaze şi că preţul la energia termică ar fi crescut dacă nu intervenea el. În schimb Nicolescu spune că are aprobarea Comisiei din august şi a anunţat că va demisiona dacă la 1 ianuarie vor avea loc creşteri de preţuri la gazele destinate populaţiei şi la energia termică. "Garantez cu demisia că preţul gazelor nu va creşte, că preţul energiei termice pentru populaţie nu va creşte", a declarat Nicolescu, într-o conferinţă de presă. (M.M.)

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: