Morega: Dacă Ciurel strănută, Răuţ face gripă

Fostul deputat Dan Ilie Morega îi somează pe cei doi directori ai Complexului Energetic Oltenia ca în cel mult o lună să prezinte public situaţia economico-financiară a companiei. Morega le atrage atenţia că în condiţiile în care vor exista raportări false, va fi jale. Ba mai mult, spune că nu retractează nimic din ceea ce a declarat presei referitor la conducerea CEO. Fostul deputat nu este surprins de faptul că Răuţ sare în apărarea lui Ciurel, precizând că „dacă Ciurel strănută, Răuţ face gripă”.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia este somată de Dan Ilie Morega pentru a ieşi public să prezinte situaţia economico-financiară a companiei. Ultimul termen dat de Morega este data de 15 august. „Îi somez în mod clar pe Ciurel şi pe Răuţ să iasă public şi să spună care este situaţia economico-financiară reală pentru primele 6 luni ale anului. Să presupunem că pentru ei mai e nevoie de o lună de zile pentru a face bilanţul. Cel mai târziu pe 15 august să prezinte principalii indicatori de performanţă, conform bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat la începutul anului pentru 2013. Le voi solicita acest lucru, în scris, în baza legii, din partea Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice pe care îl reprezint”, a declarat Dan Ilie Morega.

Fostul deputat atrage atenţia că în cazul unor raportări eronate va fi jale. „Le atrag atenţia foarte sever că nu trebuie să se joace cu raportările. În cazul în care vor exista raportări false, va fi jale. Eu nu pot să accept planul lui Ciurel şi al lui Răuţ să spună ziua ce visează noaptea. Asta e de domeniul fanteziilor şi nu de cel al unui manager profesionist, aşa cum spune Răuţ despre Ciurel. Din punctul meu de vedere, bugetul a fost construit fără un fundament serios, conducerea CEO ştiind foarte clar că nu există contracte de vânzare a energiei şi nici măcar a cărbunelui”, a menţionat Morega.

„Le fac publicitate pe banii mei”

Fostul deputat nu este surprins de faptul că Răuţ sare în apărarea lui Ciurel, catalogându-l un bun manager. „Repet foarte clar că nu retractez nimic din conferinţa de presă când am spus că la institutul pe care îl conduc au venit nişte informaţii potrivit cărora CEO ar fi luat un credit de la bancă pentru salarii. Afirmaţia lui Răuţ, repetându-l pe Ciurel, cum că eu m-aş fi pronunţat într-un mod imperativ că CEO ar fi contractat credite pentru salarii este o afirmaţie de papagal. Nu cumva Ciurel să strănute, că Răuţ face gripă”, a precizat Morega. Fostul deputat spune că nu este supărat pe niciunul dintre cei doi directori ai Complexului Energetic Oltenia. Ba mai mult, este decis să le facă publicitate pe banii lui în condiţiile în care vor avea rezultate bune. „În concluzie, nu am nici o supărare nici faţă de Ciurel, nici faţă de Răuţ, dar înainte de a face anumite declaraţii la adresa mea le recomand să se uite şi în CV-ul meu să vadă ceea ce am lucrat de-a lungul vieţii. Personal, le doresc să aibă cele mai bune rezultate pe care le-a avut vreodată mineritul şi energia din Gorj, iar apoi îi asigur că le voi face publicitate gratuită pe banii mei”, a menţionat Morega.

ÎNTREBARE

Morega are şi o întrebare pentru conducerea CEO, prin de fapt sugerează o măsură de ameliorare a problemelor financiare cu care se confruntă compania. „De ce nu încarcă sutele de basculante ale prestatorilor cu cărbune şi să le vândă în zonele de câmpie lipsite de lemne pentru foc? Nu este o soluţie, dar poate fi o măsură de ameliorare a problemelor financiare”, se întreabă Dan Ilie Morega.

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: