Morega: Debarcarea lui Ciurel este iminentă

Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice, crede că schimbarea lui Laurenţiu Ciurel este inevitabilă. „Debarcarea lui Ciurel este aşteptată de toată lumea şi este absolut urgentă. Odată cu schimbarea lui Ciurel este aşteptată şi schimbarea întregii găşti incapabile şi impostore, care a adus pe pierderi mineritul şi energia din Gorj. Eu sunt convins că până la urmă vor ieşi toate la suprafaţă, mai devreme sau mai târziu. Debarcarea lui Ciurel este iminentă, că acum sau după schimbarea Guvernului Ponta este vorba doar de câteva zile sau câteva săptămâni”, a declarat Morega. Acesta spune că perioada în care Laurenţiu Ciurel a condus compania a fost una de plumb. „Perioada celor trei ani a fost una de plumb pentru CEO, şi pentru mineri, şi energeticieni, pentru gorjeni în general, deoarece managementul lui Ciurel a fost unul discreţionar, unul în interesul său personal şi a găştii sale. Am făcut o serie întreagă de dezvăluiri privind modul haotic de reorganizare, privind lipsa de preocupare a conducerii CEO către eficientizarea activităţii şi nicidecum pentru reducerea personalului. Există apoi diverse dosare penale intentate de sindicate şi de alţi parteneri, dar şi dosare civile importante”, a mai precizat Morega.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: