Morega: Sindicatele lui Condescu vor sprijini Mişcarea Populară

Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice Gorj, crede că demisia lui Ion Ruşeţ din funcţia de prim-vicepreşedinte al FNME a fost o decizie corectă. „Cred că demisia lui Ruşeţ a fost una corectă, era nevoie de o prevenire. Totuşi nu cred că va sta departe ci va încerca să coaguleze pentru că sunt foarte mulţi nemulţumiţi. Vor fi de ordinul miilor cei care se vor rupe de sindicatele lui Condescu”, spune Morega. Acesta se aşteaptă ca Marin Condescu să susţină Mişcarea Populară la alegerile europarlamentare. „Am rămas stupefiat când am auzit că Marin Condescu a vorbit, la Consiliul de Coordonare al Federaţiei Naţionale Mine Energie despre alegerile europarlamentare. I-a îndemnat pe sindicalişti să facă politică. Păi, sindicatele ori se ocupă de politică ori de problemele oamenilor. Ştiu că Marin Condescu va sprijini Mişcarea Populară, mai puţin PDL care s-a rupt de Băsescu”, a spus Morega.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: