Morega vede „bande fasciste” care îi rup afişele

Dan Ilie Morega îşi acuză principalii contracandidaţi de faptul că ar conduce „bande fasciste” care îi distrug mereu afişajul electoral. Liderul PNL Gorj a publicat pe blogul său personal un comentariu în acest sens, comentariu în care îi atacă direct pe Adrian Gorun şi Ilie Petrescu, adversarii principali pe care îi are în colegiul 1 la Camera Deputaţilor. Vorbele grele scrise de acesta acolo sunt făcute publice pe final de campanie electorală, o campanie pe parcursul căreia cei trei s-au duelat aproape mereu, deşi în multe cazuri dueluri au devenit adevărate lovituri sub centură.

Şeful liberalilor şi-a ilustrat afirmaţiile de pe blog  şi cu o fotografie trucată a senatorului Ilie Petrescu, pe faţa acestuia fiind desenată o mustaţă astfel încât să semene cât mai mult cu Adolf Hitler. Morega nu spune acolo prea multe despre „bandele fasciste”, dar este suficient faptul că a folosit expresia respectivă, nimeni altcineva nemaiutilizând-o până acum la nivel de judeţ în vreo campanie electorală. Reprezentanţi ai Poliţiei Gorj ne-au precizat că la sediul instituţiei nu s-a primit nicio sesizare cu privire la existenţa „bandelor fasciste”, existenţa mişcării fasciste sau de orice extremă fiind interzise de legislaţia românească. De asemenea, în privinţa eventualelor bannere găsite distruse în diferite localităţi, poliţiştii afirmă că vântul puternic le-a doborât, acestea fiind realizate din materiale de slabă calitate, rezistenţa lor fiind redusă.

Adrian Gorun spune că nici nu îşi poate închipui cum ar arăta el în fruntea unei „bande fasciste”, candidatul PDL plângându-se la rândul său de faptul că afişajul electoral îi este distrus de adversarii politici. Democrat-liberalul afirmă că nu contează ceea ce spune Morega pe blogul său personal, atâta timp cât el continuă să meargă şi să fie primit cu braţele deschise de către alegători. Gorun a parcurs în această campanie electorală toate uliţele din localităţile componente ale colegiului 1, candidatul PDL spunând că o situaţie de neimaginat a găsit-o la Topeşti, un sat din oraşul Tismana. Topeştiul a fost declarat în urmă cu doi ani sat european, însă acest lucru nu este susţinut în nici un fel prin nivelul de trai al localnicilor, Gorun remarcând drumul neasfaltat şi plin de gropi, precum şi faptul că mulţi dintre săteni nu au un loc de muncă.

Vizualizări: 75

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: