Munca la negru, nelipsită din peisaj

Cazurile de muncă la negru au devenit deja obişnuinţă pentru gorjeni şi nu numai. În fiecare săptămână, alţi angajatori sunt depistaţi că folosesc persoane fără forme legale de angajare, pe lângă cei care sunt cunoscuţi deja ca recidivişti. Pe parcursul săptămânii trecute au fost identificaţi opt agenţi economici care îşi desfăşurau activitatea cu ajutorul a 13 persoane, angajate la negru. Amenzile aplicate la cele opt societăţi totalizează suma de 40.000 lei. În total, au fost efectuate 27 controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale la zece angajatori, dintre care nouă amenzi în valoare totală de 43.000 lei. Sancţiuni au mai fost aplicate şi de Compartimentul Sănătate şi Securitate în Muncă, care a verificat dacă sunt respectate prevederile legale în acest sens în domenii precum industria, comerţul sau transporturile. Ca urmare a verificărilor, au fost aplicate şapte amenzi contravenţionale în sumă de 6.500 lei. Munca la negru nu este deloc de neglijat, după cum arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Astfel, economia ascunsă, reprezentată mai ales de munca la negru şi frauda pe TVA a atins la sfârşitul primului trimestru 20,4% din PIB, în urcare de la 19,8% din PIB la sfârşitul anului trecut şi 19,6% în 2008.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: