„New Drama”, pentru adolescenţii pasionaţi de teatru

Tinerii gorjeni care sunt pasionaţi de teatru se pot înscrie într-o competiţie organizată de Teatrul Excelsior Bucureşti. Competiţia, aflată la prima ediţie anul acesta sub denumirea de „New Drama”, se adresează tinerilor pasionaţi de teatru şi îi încurajează să îşi exerseze tehnicile de scriere dramatică. Concursul se organizează în perioada februarie-mai 2015 şi presupune ca tinerii cu vârste cuprinse între 14-18 ani să trimită la Teatrul Excelsior Bucureşti o piesă de teatru alături de o scrisoare de motivaţie până la data de 16 februarie 2015. Juriul teatrului va selecta şase piese finaliste care vor fi anunţate până pe 25 februarie. A doua etapă a concursului va cuprinde workshop-uri de scriere dramatică susţinute de regizori şi dramaturgi cunoscuţi, precum şi spectacole pe baza celor şase piese finaliste. Piesa câştigătoare va fi pusă în scenă la Teatrul Excelsior Bucureşti. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj au obligaţia de a informa elevii din licee şi cluburi despre posibilitatea participării la acest concurs. Tinerii gorjeni care doresc să participe la competiţia New Drama trebuie să ştie că toate costurile de transport şi cazare sunt suportate de organizator. 

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: