Andreea Mitu are picioare lungi şi zvelte, sâni puţini sub medie, degete lungi, de pianistă, şi o faţă de o frumuseţe de ţigancă ce aminteşte de cea a Milei Kunis. Eugenie Bouchard are şi ea picioare lungi şi sâni frumoşi, nişte ochi iscoditori şi migdalaţi şi o mutrişoară absolut cuceritoare, care au făcut-o adorata planetei, nu doar a ţării ei de origine, Canada. Diferenţa dintre cele două este că Bouchard a câştigat 12 milioane de euro doar în ultimul an, dintre care nici două milioane din tenis (restul din drepturi de imagine şi publicitate). De cealaltă parte, Andreea Mitu a fost la un pas să se lase de sport anul trecut, din cauza dificultăţilor fizice, psihice şi mai ales financiare. Ah, şi mai este o diferenţă între cele două: Mitu (pe atunci nr. 199 mondial) a snopit-o în bătaie pe Bouchard chiar la canadiancă acasă, în Fed Cup, reuşind să ducă România în grupa mondială, într-un turneu la care Simona Halep poate a făcut mai bine că a refuzat să participe.

Tendinita este o boală păcătoasă, una dintre cele mai rele boli ”de durată” pe care le poate avea un sportiv. Afectează ţesuturile de colagen care leagă muşchii de oase şi provoacă nişte dureri cumplite, care se accentuează dacă nu o tratezi cu medicamente şi repaus îndelungat. Andreea Mitu a jucat 7 luni cu o astfel de afecţiune anul trecut (unul dintre motivele care au făcut-o să ia în calcul retragerea, de altfel). A suferit dureri imense, dar a răzbit.

Cu nici un an în urmă, la sfârşitul verii trecute, Andreea Mitu (care a câştigat deocamdată în toată cariera din tenis cât a luat Bouchard săptămâna asta doar din publicitate) nu se lăsa oficial de tenis doar pentru că mergea în calificările turneului de la Wimbledon, şi asta pentru că avea nevoie de bani. A mers acolo şi a avut trei victorii consecutive. Atunci, ca prin vis, şi-a zis ei înseşi că poate, totuşi, se poate. Acum, jucătoarea cu doar 5 zile mai în vârstă decât Halep poate pune serios la îndoială titlul neoficial de prinţesă votată democratic a României, actualmente al Simonei.

După marile ei victorii din ultima lună, cu Bouchard la Fed Cup şi cu Pliskova şi Schiavone la Roland Garros, Andreea Mitu a izbucnit într-un plâns descătuşant, purificator, superb. Oricât se va scrie despre ea începând de acum, nimeni nu va şti să redea şi nimeni nu va înţelege suferinţele prin care a trecut, acest sportiv poate mai mult decât alţii. Un sportiv care la Fed Cup m-a făcut pe mine, un antipatriot convins, să mă simt mândru că sunt român, cu unghiile ei vopsite frumos în culorile steagului naţional, cu tricolorul în care şi-a înfăşurat umerii şi cu lacrimile vărsate pe obrazul pictat cu acelaşi tricolor al unei colege din staff. Andreea nu a ştiut că va juca în acel meci, cu Bouchard, decât cu câteva ore înainte de partidă. Oficial, era a patra variantă pentru doar două locuri disponibile în echipă. Halep, însă, s-a retras ca să se pregătească pentru un turneu pe care l-a părăsit repede, iar Begu s-a accidentat, aceste necazuri dându-i ocazia Andreei să arate ce poate. Şi a arătat. Marile destine sunt celebre prin modul total neortodox în care dansează cu coincidenţa, suferinţa, ghinionul şi norocul. Andreea Mitu nu trebuie să fie doar un foc de paie. Nu doar pentru că e bine ca românii să înţeleagă că există tenis şi în afara lui Halep, ci şi pentru că este o fată modestă, extrem de inteligentă (asta se vede şi în joc, şi în interviurile de după meciuri) şi plină de suflet. Întrebată, după victoria cu Bouchard, dacă acela a fost cel mai greu meci din cariera ei, Mitu (care spune despre ea însăşi că era foarte slabă la tenis atunci când a început acest sport şi că pierdea majoritatea partidelor) a răspuns cu un râs cuceritor: ”Dintre cele pe care le-am câştigat, da!”.