Nimeni nu minte ca Ponta

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale este inegalabil cel puţin dintr-un punct de vedere. Nimeni nu minte mai bine ca el. Cea mai recentă minciună este cea legată de rectificarea bugetară. Presa a scris că, surprinzător, guvernul a decis să aloce sume mari în plus serviciilor secrete şi să taie în schimb de la educaţie şi sănătate. Ponta a spus senin că nu este adevărat, că tăierile de la educaţie şi sănătate provin din faptul că a redus CAS. În privinţa creşterilor de la servicii, şi aici Ponta a spus că nu este adevărat, explicând că bugetele acestora nu sunt mai mari ca în 2009.

Să ne uităm puţin pe cifre. SRI primeşte în plus 67 de milioane lei, SIE 27 de milioane, SPP 18,8 milioane. De la Educaţie se taie 5,5 milioane, de la Academia Română încă 6,9 milioane, de la Cultură 10 milioane, iar de la Sănătate 264 de milioane. Cel mai mult se taie de la Secretariatul General al Guvernului – 1,3 miliarde RON. Interesant este că a avut de unde să taie atât, SGG fiind organismul unde sunt angajaţi peste o sută de consilieri ai premierului, dar care coordonează şi unele agenţii pe care Ponta a ţinut să şi le subordoneze.

Tăierile de la sănătate sunt atât de mari, încât deblocarea posturilor din spitale va rămâne tot o poveste şi anul acesta. În ceea ce priveşte creşterile de bugete pentru serviciile secrete, comisiile parlamentare le-au argumentat prin faptul că România şi-a asumat unele angajamente la recentul summit NATO, legate de criza din Ucraina. Un argument decent şi uşor de acceptat de către opinia publică. Şi atunci, de ce simte Ponta nevoia să mintă? Atât de mare este obişnuinţa lui de a minţi?

De altfel, câtă vreme Ponta spune că este gorjean, că a trecut de sute de ori Gilortul la pas, cum să ne mai surprindă minciunile lui despre buget? Bine măcar terapia prin minciună face bine poporenilor. Lumea e mult mai liniştită decât pe vremea lui Boc, când tot ni se vorbea despre criză, despre necesitatea de a strânge cureaua. Cureaua o strângem şi acum, că nu avem încotro, dar măcar suntem minţiţi că o ducem bine şi mulţi dintre noi chiar credem asta. Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă pe sondaje!

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: