Adânc, în sertarele, hdd-urile şi mailurile pline de documente pătate de maioneză şi cafea, toţi ziariştii din România ascund un secret înfiorător. Când vine întunericul, a patra putere în stat îşi dă jos ţinuta business, îmbracă hainele lucioase şi iese pe centură, la agăţat. Şi vrea ca până a doua zi dimineaţa să o facă cu cât mai mulţi.

Eu îi numesc idioţi. Dumneavoastră îi puteţi menaja. Puteţi să le spuneţi oameni simpli, cetăţeni medii, consumatori low quality, vulg sau popor. Dar, de dragul discuţiei, să rămânem la ”idioţi”. Nu excelează în nimic, nu au gusturi bine definite, nu citiseră nici o copertă de carte până la lansarea colecţiei Cotidianul şi nu au chef de lucruri complicate. Sunt idioţi. Dar noi, ziariştii, îi iubim. Visăm la milioane de idioţi care să ne cumpere ziarele, să se uite la emisiunile noastre, să ne asculte la radio şi să ne dea click pe bloguri. Pentru că idioţii înseamnă bani şi succes. Dacă suntem în stare să facem orice pentru a câştiga idioţii de partea noastră? Aici e de discutat, este eterna vrăjeală presă quality versus tabloide. Dar în principiu da, suntem gata să ne prostituăm. Toţi. De la New York Times la Libertatea şi de la BBC la Taraf TV.

Noi ne numim curve. Dumneavoastră ne puteţi menaja. Ne puteţi spune că suntem generalişti, populari, eficienţi în comunicare sau interesaţi să câştigăm un ban cu care să ne întreţinem familiile. Ne place să ne aprecieze oameni deştepţi, e ok. Dar de tânjit, tânjim să vorbească despre noi şoferii de taxi şi cocalarii din mall-uri. Juisăm când ne citează Cancan şi Libertatea. Izbucnim într-un plâns isteric şi recunoscător când vărul de la ţară (sau de la Spiru Haret) ne mărturiseşte că editorialul nostru despre criza economică a fost ”forţă, mânca-ţi-aş!” Şi l-a citit pe nerăsuflate, în numai două ore. Visăm la clipa în care produsul nostru media de mare rafinament va fi prezentat la cea mai de rahat emisiune de monden, înfipt în scop promoţional între ţâţele unei asistente TV rămase ca prin miracol necondamnată pentru prostituţie.

De fapt, nu voiam decât să-mi cer scuze. Vouă, puţinilor neidioţi care citesc acest text. Vouă, celor 2308 (hai, 23080) oameni cu ceva în cap care vreţi să consumaţi presă de calitate. Îmi pare rău că nu putem spune o grămadă de chestii care v-ar interesa. Îmi pare rău că nu putem să avem atitudinea pe care o aşteptaţi de la noi. Îmi pare rău că nu ne permitem să fim deschişi la minte. Înţelegeţi-ne! Facem pe noi de frică numai la gândul că poate, cumva, cândva, prin ceva, o să-i deranjăm pe idioţi.