Noul pachet de servicii medicale, de la 1 iulie şi în Gorj

Pachetul de servicii de bază şi noul Contractul-cadru au intrat în vigoare de duminică, 1 iunie, însă la Gorj se va aplica de la 1 iulie. Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a purtat discuţii cu toţi factorii implicaţi în aplicarea noilor prevederi.

Noul pachet de servicii medicale de bază aduce numeroase modificări şi clarificări. Spre exemplu, asiguraţii cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani vor trebui să facă de aici înainte o vizită obligatorie la medicul de familie, cel puţin o dată la trei ani, iar pentru cei după 40 de ani se cere prezenţa anuală la medicul de familie. În cazul supravegherii gravidei s-a introdus şi testarea pentru hepatită de etiologie virală cu virus B şi C, în plus faţă de testarea HIV. Pe de altă parte, nu se mai regăsesc în pachetul de bază serviciile de homeopatie şi fitoterapie. Peste 300 de boli nu vor mai fi tratate în spital, ci în ambulatoriu, iar cinci boli cronice vor fi gestionate de medicii de familie. Pentru a asigurarea implementării pachetelor de servicii medicale a crescut finanţarea pentru segmentul de asistenţă medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice şi paraclinice, astfel încât acestea să furnizeze servicii medicale în regim ambulatoriu, la costuri reduse faţă de cele acordate în regim de spitalizare, concomitent cu degrevarea spitalelor prin reducerea internărilor. Noul contract-cadru 2014-2015 aduce modificări importante şi reduce birocraţia prin introducerea reglementărilor privind utilizarea biletelor de trimitere în format electronic, introducerea facturii electronice şi utilizarea dosarului electronic de sănătate.

Reţetele care se vor acorda pe o anumită perioadă de timp se vor putea ridica fracţionat de aici înainte şi de la farmacii diferite, şi nu integral, aşa cum se proceda până acum. Totodată, a fost majorată de la 3-5 zile la 3-7 zile perioada pentru care pot fi prescrise medicamentele pentru afecţiunile acute. “Eu cred că pe noul contract vor fi numai avantaje. Sperăm ca din 1 iulie să avem mai puţine plângeri de la oameni. Vorbim de informatizare care trebuie să fie în totalitate. Se va începe cu distribuţia cardului de sănătate, se va face mai întâi pentru cei cu dializă, iar până la sfârşitul anului toată lumea va primi acest card. Vorbim de obligaţia spitalelor de a asigura medicamentele. Fiecare spital va veni la contractare cu o listă de medicamente obligatorii pe fiecare secţie prin care ei se vor obliga să ofere acele medicamente”, a declarat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: