Nu rataţi şansa implicării în politică

Este greu să îţi doreşti să faci politică în actualele partide politice, încremenite în aceiaşi lideri, în aceleaşi discursuri. E greu să vrei să te asociezi cu marii corupţi din partidele care s-au perindat la guvernare în ultimii 25 de ani, când vezi toate arestările astea la televizor. Este greu şi să îţi croieşti drum prin aceste partide închise de actualii lideri, care nu vor concurenţă din afară. Sunt unii care aşteaptă de mai bine de zece ani să avanseze în partid, cum să se dea la o parte pentru unii care acum ar intra.

Parlamentul a adoptat însă legile care permit înnoirea clasei politice. Un partid poate fi constituit din trei oameni şi poate funcţiona doar la nivelul unui judeţ. Până acum era greu să faci un partid nou, îţi trebuiau zeci de mii de membri în zece judeţe. Acum este simplu să îl faci, greu va fi de convins publicul că noul partid este altfel.

În Gorj, doar Dan Ilie Morega a anunţat că ar fi interesat să facă un astfel de partid. Este probabil cel mai vechi politician al Gorjului, de la care nu putem aştepta un alt tip de politică. Din păcate însă, tinerii nu sunt pe fază, cel mai probabil nici nu au aflat că legea „partidului din trei” este în dezbatere publică de câteva luni. A apărut totuşi un fel de iniţiativă a tinerilor din Gorj, din păcate anonimă. Grupul dă comunicate pe care nu le asumă cineva cu nume şi prenume, aşa că este greu de luat în serios.

Timpul nu este însă trecut. Pe măsură ce vor afla de noile oportunităţi politice, cred că gorjenii vor pune bazele mai multor partide locale. Un partid al minerilor, de exemplu, ar putea face jocurile în consiliul judeţean, iar Ion Călinoiu nu ar mai putea fi sigur deloc pe postul de preşedinte. Mai ales că, pe baza noii legislaţii, preşedintele CJ nu mai este ales de gorjeni, ci de consilierii judeţeni. La fel, s-ar putea să ne trezim cu un partid al profesorilor, al medicilor, poate chiar şi al părinţilor sau pacienţilor. Sau pur şi simplu un partid al Gorjului, care ar putea fi preferat structurilor politice actuale. Important este să ne implicăm cu toţii, măcar acum, când totul a devenit mai simplu.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: