O primărie de oraș anagajează inspectori

Primăria orașului Turceni a scos la concurs trei posturi de inspector. Este vorba de două posturi de inspector, clasa I, gradul profesional debutant pentru Biroului Investiţii și pentru Compartimentul Protecţia Mediului, dar și de un post de inspector, clasa I, gradul profesional asistent în cadrul Compartimentului Registratură, Relaţii cu Publicul.

Candidații la postul disponibil pentru Biroul Investiții trebuie să aibă studii universitare absolvite în domeniul ştiinţe economice sau ştiinţe administrative, iar cei pentru Compartimentul Protecţia Mediului trebuie să fi absolvit studii universitare în domeniul ingineria mediului sau ştiinţe administrative.

Candidații la postul de inspector în cadrul Compartimentului Registratură, Relaţii cu Publicul trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în domeniul ştiinţe ale comunicării, filologie sau ştiinţe administrative. De asemenea, trebuie să aibă vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de cel puțin 1 an.

Cei interesați să ocupe unul dintre aceste posturi își pot depune candidatura până în data de 27 decembrie. Proba scrisă a concursului a fost programată pentru data de 8 ianuarie. Candidații vor susține interviul în data de 10 ianuarie.

Vizualizări: 632

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: