Sergio Canavero nu este doar ceea ce răutăcioşii ar numi ”un savant nebun”. Dincolo de ideile nebuneşti, are şi ”avantajul” de a avea o faţă de savant nebun. Doctorul Frankenstein însuşi arăta mai sănătos la cap. Ciudat lucru că am pomenit acest personaj. În celebra carte multiecranizată, un doctor creează un om din mai multe ”piese”. Ei bine, Sergio Canavero a devenit celebru pe plan mondial pentru că, chiar în momentul în care voi citiţi acest text, pune la cale o operaţie ce pare desprinsă din filmele SF, măcar, dacă nu cumva chiar din horror-uri: neurochirurgul italian va realiza (are deja un voluntar) primul transplant de cap din istorie. Procedura s-a realizat deja la şobolani, câini şi maimuţe, cu succes, încă de la începutul secolului trecut. Acum s-a perfecţionat până la punctul în care este aproape sigură. În sensul că un cap va fi mutat pe un alt corp-donator (se vor folosi, desigur, pacienţi aflaţi în moarte neurologică, dar cu trupuri funcţionale, ale căror familii acceptă grozăvia) şi capul (şi implicit conştiinţa) se va bucura de exact aceleaşi gânduri şi amintiri, dar de cu totul alt trup. Unul complet funcţional, promite doctorul Canavero. El estimează că operaţia se va produce în 2017.

Tehnic vorbind, este o intervenţie care necesită foarte mult timp (se presupune că o echipă de 100 de chirurgi ar lucra în timpul unei proceduri ce va dura circa 36 de ore) şi costuri enorme (10 milioane de euro/operaţie, cu tehnologia actuală), dar nu părţile tehnice sunt cele care ridică întrebări, ci, desigur, acelea morale. Nu se ştie cum va reacţiona un cap cu conştiinţă odată ce se va trezi pe un corp despre care va şti că nu este al lui. N-ar trebui să aibă multe de comentat, însă. Medical vorbind, o asemenea operaţie ar putea face minuni: pacienţii cu boli grave ale trupului (să zicem un Stephen Hawking sau poate Mihai Neşu) ar putea să primească un cadou nesperat: un corp funcţional şi tânăr care să le permită un suport pentru propriul... hm... Suflet? Ca şi când te-ai naşte a doua oară, fără să mai treci însă peste complicatele procese de creştere şi maturizare.

Sigur, pentru savantul nebun tratarea unor afecţiuni grave nu este sfârşitul ţelului său. Nu, nu! El ţinteşte către ceva un picuţ mai complex: către nemurire, nici mai mult nici mai puţin. Odată procedura de clonare adusă la perfecţiune, ne vom putea ”creşte” propriile trupuri-purtător astfel încât, atunci când cele vechi se strică, să putem să ne punem capul pe respectivele corpuri şi să continuăm astfel să existăm, măcar teoretic, până ni se strică ceva la cap. Tehnic şi medical, nu vorbim despre science fiction, ci de lucruri perfect realizabile în cursul vieţilor noastre, chiar mult mai repede decât ne-am imagina. Moral şi religios, însă, este mult mai complicat. Cu toate astea, italianul Canavero îl citează mereu pe Gandhi, atunci când este blamat sau contestat pentru ideile sale: ”Mai întâi te ignoră. Apoi râd de tine. Apoi se luptă cu tine. Apoi câştigi.” Pe un termen suficient de lung, dorinţa omului de a trăi veşnic combinată cu evoluţia ştiinţei nu au cum să nu câştige, într-un fel sau altul.