Pandurii se vor pregăti în Austria, la Obertraun

Pandurii vor efectua un singur cantonament în această vară. Gorjenii vor merge la munte în Austria, stagiul de pregătire de la Herculane fiind anulat. Preşedintele executiv Eugen Pârvulescu a anunţat ieri că echipa va rămâne să se pregătească la Târgu Jiu în prima parte a lunii iulie iar din 18 iulie vor pleca în Austria, la Obertraun. „Staff-ul tehnic a decis că e mai bine să rămânem să ne pregătim în localitate la Târgu Jiu, urmând să ne deplasăm în Austria pe data de 18 iulie şi să ne pregătim acolo în perioada 20 iulie – 1 august. Vom avea acolo şi 4-5 jocuri de pregătire”, a precizat preşedintele Pârvulescu referitor la schimbarea apărută în programul echipei.

Antrenorul Marius Baciu a spus că s-a luat decizia de a rămâne la Târgu Jiu cu echipa pentru a avea posibilitatea de a urmări mai mulţi jucători care vor susţine probe: „Am preferat să anulăm primul stagiu de pregătire programat iniţial la Herculane pentru a vedea jucătorii care vin la probe. Vreau să vedem ce putem găsi la ora actuală ca echipe cu care să jucăm meciuri amicale. Nu am perfectat nimic încă dar vor fi după-amiaza meciuri, după antrenamentele specifice, vor câte un meci test între noi sau cu echipa a doua ori ce putem găsi în zonă. Vom stabili exact lotul care se va deplasa în Austria, şi vor fi în mare parte cei alături de care vom încerca să ne îndeplinim obiectivul”. Pandurii se vor reuni luni la Târgu Jiu pentru a începe pregătirea pentru noul sezon.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: