Parcul Industrial încheie anul cu profit

Directorul Cristian Toader Pasti spune că Parcului Industrial Bumbeşti Jiu va încheia anul cu profit. „Deşi a fost cel mai greu an din ultimii 5-6 ani, situaţia Parcului Industrial este una mulţumitoare. Cred că încheiem anul pe profit, ne-am menţinut numărul de firme de la începutul anului, mai precis 10 societăţi. O singură firmă a intrat în insolvenţă anul acesta, dar am găsit o altă firmă din Timişoara care a venit la noi pentru că avem spaţii bune”, a declarat Pasti. Conducerea unităţii este în discuţii cu o firmă multinaţională din Franţa, care ar intenţiona să-şi mute la Gorj o parte din activitatea desfăşurată în prezent la Braşov. Cristian Toader Pasti spune că discuţiile sunt foarte avansate. „Sper ca pentru anul viitor să aducem încă o firmă, o multinaţională din Braşov, care să creeze cât mai multe locuri de muncă. Este vorba despre o firmă foarte serioasă care are 5 hectare de teren în Braşov şi vrea să-şi reloce o parte din activitate la noi pentru că acolo forţa de muncă este destul de scumpă şi nici nu se prea mai găseşte pentru că este super industrializat Braşovul. Reprezentanţii acestei firme au fost aici, am fost şi noi la Braşov, şi-au dat acordul verbal şi sperăm să fie bine până la urmă”, menţionat Pasti.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: