Pas pentru realizarea grupului româno-chinezesc la Rovinari

Acţionarii Complexului Energetic Oltenia vor discuta în şedinţa din luna august 2015 mai multe documente premergătoare construirii noului grup energetic de la Rovinari. Este vorba de grupul de 600 MW, care va fi construit în parteneriat cu chinezii. AGA are pe ordinea de zi aprobarea actului constitutiv al firmei Huadian Oltenia Energy SA, cea care se va ocupa de implementarea proiectului. Totodată, vor fi aprobate rezultatele studiului de fezabilitate. Despre construirea noului grup se vorbeşte de mai mulţi ani, dar progresele sunt mici. Acesta ar fi strict necesar, pentru că actualele grupuri energetice ale termocentralelor Turceni, Rovinari, Işalniţa şi Craiova sunt vechi de câţiva ani. Unele mai au ore de funcţionare pentru 3 ani, altele pentru 10-12 ani, arată un document al companiei.

Managerul Complexului Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a explicat recent la un post de televiziune de ce proiectul cu chinezii este întârziat. „Din păcate grupul cu chinezii e blocat într-o chestie pe care la nivel de complex nu o putem rezolva. Este garantarea acţiunilor. Cum garantează Complexul Oltenia acţiunile pe care le va avea firma de proiect. Se cer garanţii, cu acţiuni la companie. Ori lucrul acesta depinde de acţionari, de toţi acţionarii, nu numai de acţionarul majoritar, de Consiliul Concurenţei, deci sunt nişte reguli în Europa. Nu de mine este vorba, e vorba de ce doreşte acţionarul, dânsul este deţinătorul acţiunilor. Noi suntem administratori, facem ce se spune“, a declarat directorul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel. (A.A.)

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: