Paşapoartele vor avea valabilitate 10 ani

Valabilitatea paşapoartelor simple, electronice va fi extinsă la 10 ani, față de 5 ani, cât este în prezent pentru persoanele care au împlinit 25 de ani. Pentru persoanele cu vârsta între 12 şi 25 de ani, paşaportul simplu electronic va fi valabil cinci ani, iar pentru cei cu vârsta de până în 12 ani – paşaportul simplu electronic va fi valabil trei ani. De asemenea, Guvernul a modificat cadrul normativ privind eliberarea paşaportului simplu temporar, care va putea fi emis în anumite situații de urgență, determinate de mai multe motive, sănătate, familiale, sau profesionale, în care titularul nu dispune de timpul necesar pentru eliberarea unui paşaport simplu, electronic. „Pentru situațiile în care se solicită eliberarea unui paşaport simplu temporar, în scopul deplăsării minorului în străinătate pentru studii sau concursuri internaționale, este eliminată obligativitatea ca documentele doveditoare să  fie avizate de o unitate administrație română”, a spus premierul Viorica Dăncilă.

Noile reglementări vor avea ca efect principal fluidizarea activității serviciilor de emitere a pașapoartelor prin scăderea numărului de solicitări pentru eliberarea unor astfel de documente. (A.A.)

Vizualizări: 340

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: