Patru mii de miei, sacrificaţi de Paşte

Zeci de fermieri sunt așteptați începând de săptămâna viitoare în Piața Litovoi din municipiul Târgu Jiu cu miei pentru sacrificare. Platforma va fi deschisă de luni, 25 aprilie. Astfel, gorjenii care vor să își procure mielul de Paște vor avea suficient timp pentru a-l alege pe cel dorit. Autoritățile au redus și taxa de sacrificare, urmare a scăderii taxei pe valoarea adăugată.

Societatea Edilitara, cea care administrează Piața Litovoi de pe digul Jiului, a obținut autorizațiile necesare pentru platforma pe care vor fi sacrificați mieii de Paște. În zonă sunt amenajate locuri de parcare, chiar și o stație taxi. "În fiecare an organizăm o platformă pentru sacrificat miei în zona Litovoi. Am obținut aprobarea de la Direcția Sanitar Veterinară. Săptămâna viitoare, începând de luni, această platformă va funcționa. Este o platformă împrejmuită cu panouri și o platformă liberă. Sacrificarea se face cu asomare - asomator, avem angajatul Edilitara care are documente și licență pentru așa ceva. După ce este asomat, mielul este jupuit, pregătit și dus în cealaltă zonă, zona de vânzare de unde este preluat de potențialul cumpărător. Avem tot ce trebuie acolo, apă curentă, curent, multe europubele. Pieile sunt preluate de societăți diferite pentru prelucrare", a declarat Alexandru Zaharia, directorul SC Edililitara Public SA.

Scăderea TVA reduce puţin taxa
Fermierii care vor aduce miei în piața de pe digul Jiului vor plăti o taxă mai mică anul acesta, urmare a reducerii taxei pe valoare adăugată. În 2015 taxa a fost de 7.1 lei. "Personalul de la Edilitara taxează, taxa pentru fiecare miel este de 6.9 lei. A scăzut pentru că s-a modificat TVA, de la 24% la 20%. Cred că sunt cel puțin 20-30 de producători care vin din județul Gorj și zona municipiului, o să fie foarte mulți. Din discuțiile pe care le-am avut cu dumnealor, mulți s-au interesat dacă mai funcționează platforma, mieii sunt suficienți, sunt destul de mărișori. Există ofertă, deci nu o să fie probleme", a mai spus directorul Edilitara.
CENTRE
Cele patru centre autorizate pentru sacrificarea mieilor în preajma sărbătorilor pascale sunt situate în municipiul Târgu-Jiu, Novaci, Motru și orașul Rovinari. Ciobanii vor fi supravegheați de medici veterinari care vor verifica starea de sănătate a mieilor scoși pentru a fi tăiați. Startul la sacrificări va fi dat începând de luni.

Vizualizări: 744

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: