Pecingină: Nu îmi doresc să fac parte din PNL

Avocatul Gheorghe Pecingină, recent demisionat din PSD şi invitat de Marcel Romanescu în PNL, a scris ieri pe facebook că nu are de gând să intre în Partidul Naţional Liberal. Pecingină a spus că îi va face campanie lui Romanescu din prietenie. Avocatul a mai fost în PNL, PDL şi PP-DD, înainte de a se înscrie în PSD.

Copreşedintele PNL Gorj, senatorul Tudor Barbu, a declarat că la şedinţa de miercuri a partidului se va discuta despre eventuala venire a lui Gheorghe Pecingină la PNL. Acesta e evitat să spună dacă Pecingină va intra sau în partid, însă a admis că la PP-DD, formaţiunea în care au fost colegi, a fost un element important. „O să discut cu domnul Romanescu, ţinem la ţinuta morală şi la biografia fiecăruia, repet, nu are legătură cu domnul Pecingină. În PP-DD a fost un element extrem de valoros, la vremea aceea a cântărit extrem de mult în PP-DD. Nu ştiu dacă va fi sau nu în echipa liberală pentru că nu decid eu. Sunt mult mai multe capete luminate care vor decide ce anume se va întâmpla“, a spus Barbu.

Propunerea a venit din partea lui Marcel Romanescu, copreşedinte la PNL Târgu Jiu şi potenţial candidat la primărie, care l-ar dori pe Pecingină în echipa sa.

Pecingină a scris pe facebook că nu este interesat de PNL şi s-a arătat surprins de opiniile exprimate în media împotriva unui astfel de demers. Jurnalistul Narcis Daju s-a arătat indignat de faptul că Pecingină, cel care „a fost luni în şir trompeta oficială a lui Ciurel” şi a spus despre Ion Călinoiu că este „singurul bărbat politic al Gorjului” ar putea ajunge la PNL, „pe filiera penibilului absolut Marcel Romanescu”. Pecingină a replicat tot pe pagina de socializare: „Nu îmi doresc să fac parte din PNL. Nici pe filiera vechilor liberali, nici pe cea a fostului PDL. Dar, ca oricare dintre noi am simpatii în lumea politică. Pe care, evident, nu le ascund: îl apreciez pe Marcel Romanescu si, pe aceasta cale, îl asigur de întreaga mea susţinere în bătălia privind fotoliul de primar al municipiului Tg Jiu. Nu mă voi înregimenta politic, dar nimeni nu mă poate opri să-l sprijin pe Marcel Romanescu”. Pecingină crede că se urmăreşte scoaterea lui Romanescu din cursa pentru primărie.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: