Pesediştii gorjeni, înzăpeziţi în drumul spre Consiliul Naţional

Delegaţia PSD Gorj pentru Consiliul Naţional al partidului a ajuns greu la Bucureşti, din cauza drumurilor înzăpezite. Liderul filialei, Florin Cârciumaru, s-a declarat şi el uimit de cum pot să arate unele drumuri din ţară şi, mai ales, şoselele din capitală. "Este de nedescris cum se prezintă drumurile. Am reuşit să ajungem în capitală, dar se vede lipsa de preocupare pentru că una e să nu ai cu ce şi alta să nu faci nimic. Nu cred că la Târgu Jiu a fost vreodată o situaţie de genul acesta", spune acesta, deşi mai e de muncă şi pe malul Jiului până când lucrurile vor fi "minunate".PSD Gorj a avut 19 delegaţi la Consiliul Naţional, Florin Cârciumaru apreciind că majoritatea colegilor săi îl susţine pe Adrian Năstase pentru un nou mandat în fruntea acestui for al partidului. Năstase l-a avut contracandidat pe primarul de la Iaşi, Gheorghe Nichita, care a declarat că mizează pe sprijinul colegilor săi din ţară, implicaţi în administraţia locală. Cârciumaru spune însă că Năstase este favoritul celor mai mulţi membri ai delegaţiei de la Gorj, deşi recunoaşte că şi Nichita l-a contactat şi i-a cerut sprijin pentru a fi ales în fruntea Consiliului Naţional al PSD.

Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: