Peste 6000 de pensionari cu boli grave

Peste 6000 de pensionarilor gorjeni au fost diagnosticaţi cu diabet, cancer şi TBC în primul trimestru al anului 2010. Fondurile necesare pentru tratarea lor vor mult mai mari ca cele de anul trecut, ţinând cont că pe tot parcursul anului trecut s-au înregistrat aproximativ 8000 de bolnavi. Pensionarii se declară nemulţumiţi de medicii de familie care nu-şi respectă programul normal de lucru şi profită de orele de teren pentru a-şi rezolva probleme personale.

Numărul pensionarilor diagnosticaţi cu boli grave este din ce în ce mai mare. Peste 6000 de vârstnici necesită tratamente şi medicamente costisitoare. “Dacă anul trecut s-a folosit suma de 7.198 801,70 lei pentru tratarea a 1014 pensionari bolnavi de cancer, în primul trimestrul al acestui an s-au cheltuit 1.638.370 lei pentru 575 de bolnavi. Şi în ceea ce priveşte pensionarii bolnavi de diabet s-a înregistrat o creştere semnificativă. Faţă de 6599 bolnavi înregistraţi pe parcursul anului trecut, în primul trimestru din 2010 au fost diagnosticaţi cu diabet 5 258. Pentru tratamentul lor s-a cheltuit 1 306 500 lei. În Programele Naţionale de Sănătate au fost incluşi, în primele luni ale anului în curs, şi 375 de bolnavi de TBC, faţă de 575 de bolnavi înregistraţi anul trecut. Tratamentul bolnavilor de TBC a costat 95 625 lei. De asemenea, s-au efectuat şi 40 de transplanturi a căror valoare este de 303.670 lei”, a declarat Cosma Dumitrescu, directorul economic al Casei de Asigurări de Sănătate Gorj. Pentru asiguraţii pensionari care au avut nevoie de anumite dispozitive pentru a corecta unele deficienţe (motorii, auditive, de vedere) cauzate de afecţiuni specifice, CAS Gorj a decontat în anul 2009 suma de 1 076 000 lei la un număr de 2 864 asiguraţi, iar în trimestrul I 2010 suma de 223 000 lei pentru 592 asiguraţi.

Pensionarii, nemulţumiţi de programul medicilor

Pensionarii gorjeni sunt nemulţumiţi de programul medicilor de familie. Ei spun că se alocă timp insuficient pentru consultaţii şi multe ore pentru teren. “Programul medicilor de familie ar trebui verificat mai amănunţit de către reprezentanţii CAS, iar activitatea de teren supravegheată mai strict deoarece se fac puţine consultaţii pe zi”, a declarat Petre Rădulescu, preşedintele Ligii Pensionarilor Gorj. Directorul economic al CAS Gorj i-a asigurat pe pensionari de faptul că vor fi efectuate controale periodice la medicii de familie. “Programul de lucru al medicilor de familie include 5 ore de consultaţii şi 2 ore de teren. Un medic de familie nu poate face mai mult de 20 consultaţii pe zi. La nivelul Casei de Asigurări am constituit un corp de control format din 6 membri care vor verifica amănunţit atât activitatea medicilor de familie cât şi cheltuielile nejustificate efectuate de către unii dintre ei”, a precizat Cosma Dumitrescu.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: