Peste o mie de gorjeni concediaţi colectiv în acest an

Mii de persoane din Gorj şi-au pierdut locul de muncă de la începutul anului şi până în prezent. Numai cei care au devenit şomeri sunt peste 3500, neluând în calcul pe cei care nu au putut beneficia de acest sprijin. Au fost efectuate şi circa 2600 de angajări, însă numărul acesta este destul de mic în comparaţie cu disponibilizările care s-au efectuat.

Tot mai multe persoane din judeţul Gorj îşi pierd locul de muncă. De la 1 ianuarie până acum au devenit şomeri indemnizaţi câteva mii de gorjeni. „Prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, de la începutul anului şi până în prezent, s-au efectuat 2675 de angajări, în mai toate meseriile şi ocupaţiile. 3585 de persoane au intrat în evidenţele noastre ca şomeri indemnizaţi de la începutul anului şi până în prezent, din care o parte mică reprezintă concedieri colective, mare parte reprezentând concedieri individuale”, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.  

Peste o mie de persoane au fost concediate sau urmează să fie concediate colectiv. Ultima societate care a procedat la astfel de disponibilizări de personal este societatea Hidroconstrucţia Sucursala Jiu. „Până la sfârşitul lunii iunie, disponibilizări colective în urma notificărilor transmise am primit pentru 440 de persoane: Euroconstruct SRL cu 50 de persoane, Olservmin cu 58 de persoane, Sind Jilţ cu 133, Cazare Cantine Rovinari-88, Cazare Cantine Motru-34, SC Exploatarea Resurselor Minerale Oltenia (ERMO) SA-17, Maserati-60. Au mai intrat cei 22 de la Serviciul de Asistenţă Socială de la Novaci, Sind Jilţ 330 - dar cu începere din 1 august şi Hidroconstrucţia cu 289 de persoane”, a mai spus Romeo Chiriac.         

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: