Peste trei sute de locuinţe ANL, scoase la vânzare

Persoanele cărora le-au fost repartizate locuinţe ANL pot deveni proprietari ale acestora după numai un an de stat în chirie neîntreruptă. Acest lucru a fost adus în atenţia primarilor prezenţi la şedinţa cu prefectul Liviu Andrei de miercuri. „În videoconferinţa din 27 februarie ni s-a adus la cunoştinţă că s-a decis reducerea de la trei ani la un an a termenului după care chiriaşii pot solicita cumpărarea locuinţei ANL”, a declarat Vasile Văcaru, şef serviciu deconcentrate şi afaceri europene.

Preţul  unor astfel de locuinţe va fi stabilit în funcţie de suprafaţa locuinţei şi va fi acelaşi la nivel naţional. Primarii au primit deja o solicitare din partea guvernului de a urgenta vânzarea acestor locuinţe. „Am primit deja din partea guvernului această solicitare prin care ni se comunică urgentarea vânzării locuinţelor ANL şi o să punem în aplicare pentru că unde-i lege nu-i tocmeală. În Motru avem deja două blocuri ANL date în folosinţă şi încă unul în construcţie”, a declarat Dorin Hanu, primarul oraşului Motru.

Banii proveniţi în urma vânzărilor acestor locuinţe vor fi folosiţi de primari pentru construirea unor noi locuinţe de tip ANL.

Prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei, are obligaţia de transmite bilunar o situaţie cu numărul locuinţelor ANL vândute la nivelul judeţului.

În Târgu Jiu sunt 275 de locuinţe de tip ANL în timp ce la Bumbeşti Jiu abia anul acesta este prins în proiectul de investiţii un astfel de bloc.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: