Petrecere pentru cea mai vârstnică angajată din Gorj. Câți ani are!

Surpriză pentru tanti Sofia. Bătrâna care este angajată ca femeie de serviciu la grădiniţa din Leurda a împlinit marţi 84 de ani. Ziua nu a putut trece neobservată. Copiii, educatoarea şi primarul din Motru i-au adus tort şi flori. Cea mai mare dorinţă a bunicuţei este să fie sănătoasă şi să mai poată veni câţiva ani să aibă grijă de grădiniţă şi de copiii din sat.

Gorjeanaca Sofia Chiţoran a împlinit marţi 84 de ani. A început ziua ca oricare alta. S-a trezit cu noaptea-n cap să vină la grădiniţă, să facă focul şi curăţenie. Nu se aştepta să vină toţi piticii cu flori şi bomboane pentru ea. Nu a uitat nimeni de ziua ei şi toţi copiii i-au cântat în cor „La mulţi ani!”. „Eu aproape că nici nu ştiu cum trec zilele. Eu, dacă vin la copii, sunt învăţată cu ei de atâţia ani şi timpul trece mai uşor. Azi am împlinit 84 de ani şi plec pe 85. Ce să-mi mai doresc de ziua mea? Cât m-o ţine Dumnezeu, stau cu copiii. Când nu oi mai putea, am pretenţie ca tot satul să mă ducă la mormânt, că am avut grijă de copii”, a mărturisit tanti Sofia.

Bătrânica a primit flori şi un tort pe care l-a împărţit apoi tot cu copiii. Spune că ei sunt cei care îi dau putere să vină la serviciu în fiecare zi, aşa cum face de mai bine de 40 de ani. „Am venit şi azi la 4, am făcut focul. Am măturat, am făcut curăţenie şi am aşteptat să se facă apoi căldură şi să vină copiii. Azi au venit mai târziu. Au întârziat că au stat să ia flori. Mi-au adus copiii flori. Le mulţumesc şi le doresc să treacă de anii mei”, a mai spus bătrâna.

Tanti Sofia este un exemplu pentru tot satul şi este apreciată că munceşte în ciuda vârstei înaintate. Toţi copiii care au venit la grădiniţă au ţinut să-i aducă flori şi să-i facă o surpriză. „Nepoţelul meu i-a adus flori. Tot satul ştie că azi era ziua ei aşa că a vrut să-i aducă flori. Toţi copiii o iubesc, dar şi ea iubeşte copiii”, a spus mama unui copil. „Toţi copiii îi spun bunicuţa. Este o adevărată lecţie pentru noi toţi tanti Sofia. O ştim de mult. A avut grijă de generaţii întregi de copii şi merită toate aprecierile noastre mai ales acum de ziua ei”, a spus un alt părinte.

„S-a bucurat tare mult!”

Edilul Gigel Jianu i-a urat primul „La mulţi ani”.„Toată lumea ştia că astăzi este ziua ei. Am vrut să-i fac o surpriză. I-am adus şi un tortuleţ pe care l-a împărţit cu copiii, bomboane şi sucuri. Cred că cel mai important este că am marcat această zi. Pentru o femeie bătrână, de la ţară, care probabil, în decursul anilor, nu şi-a sărbătorit ziua de naştere, consider că a fost un lucru frumos pentru ea. S-a bucurat tare mult”, a declarat primarul din Motru.

Galerie foto


Vizualizări: 3,263

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: