Piromanul „Lacrimă“, o lună în arest

Alexandru Păunescu sau Lacrimă, aşa cum este cunoscut în Târgu Jiu, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile pentru incendierea a două autoturisme. „Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că inculpatul a comis infracţiunea de distrugere prin incendiere din răzbunare, pe fondul unor conflicte mai vechi cu proprietarii autoturismelor. Prin activitatea infracţională, inculpatul a produs un prejudiciu total în cuantum de 26.200 lei. În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpatului“, a transmis Parchetul de pe Lângă Judecătoria Târgu Jiu. Maşinile aparţin lui Vasile Ruşeţ, cunoscut ca făcând parte din clanurile interlope de la nivelul municipiului. Lacrimă a declarat că a dat foc maşinilor pentru că Ruşeţ nu i-a plătit nişte telefoane. (M.M.)

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: