Poliţiştii au scăpat de disponibilizări

Camera Deputaţilor nu a aprobat proiectul legii privind disponibilizările din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Pentru aprobare ar fi fost nevoie de 167 de voturi, însă au fost înregistrate doar 150 „pentru”.

Pompierii şi poliţiştii au scăpat de concedieri, ca urmare a faptului că în Camera Deputaţilor, pentru proiectul ce viza o serie de disponibilizări din structurile MAI s-au înregistrat 150 de opţiuni „pentru”, 132 „împotrivă” şi opt abţineri. Proiectul respectiv a fost aspru criticat de mai mulţi deputaţi din opoziţie, care i-au îndemnat pe parlamentarii de la putere să nu voteze pentru acest proiect. La vot nu a fost prezent nici un reprezentant al MAI, însă pe durata votării la balcoanele sălii de şedinţă s-au aflat sindicalişti din MAI. Rezultatul votului a fost primit cu aplauze şi strigăte de bucurie. Votul de respingere este definitiv.

VOT

Proiectul de lege a mai fost dezbătut pe articole în Camera Deputaţilor. Înainte însă aceasta fusese respins şi de Senat. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi personalului contractual din MAI a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor, în care solicită renunţarea la ideea adoptării legii privind disponibilizările din MAI, Biroul Permanent stabilind, luni, ca scrisoarea să fie distribuită deputaţilor.

REACŢII

„Să votaţi împotrivă, nu ne permitem să concediem pompieri şi poliţişti”, a spus George Scutaru (PNL). În acelaşi timp colegul său de partid, Mihăiţă Calimente, a anunţat că PNL va ataca proiectul la Curtea Constituţională în cazul în care acesta va fi adoptat.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: