Ponta, audiat la DNA în dosarul cumnatului

Vremurile în care deputatul de Târgu Jiu declara că nu se coboară la nivelul unui inculpat pentru a-şi exprima un punct de vedere par să fi apus pentru Victor Ponta, ieri acesta fiind chemat de procurorii anticorupţie din Ploieşti pentru a fi audiat în dosarul de corupţie al cumnatului său, Iulian Herţanu, aflat acum sub control judiciar, după ce o bună perioadă de timp a fost arestat preventiv.

Herţanu este soţul surorii fostului premier, inculpat în dosarul ce vizează o afacere de 10 milioane de euro, bani cu care trebuia realizată canalizarea în oraşul Comarnic.

Parlamentarul de Gorj nu a făcut nicio precizare cu privire la cele discutate cu procurorii. La intrarea în sediul DNA Ploieşti Ponta a trecut repede pe lângă jurnalişti, ignorând întrebările ce îi erau adresate, iar la ieşire s-a limitat la a menţiona doar că a fost audiat ca martor şi a răspuns la ceea ce l-a întrebat procurorul de caz. Audierea a durat circa o oră, surse din anchetă menţionând totuşi că fostului premier i s-au cerut lămuriri cu privire la campania electorală în care a fost implicat acum un an, când aspira să ajungă preşedinte al României. În dosar e anchetat şi deputatul Sebastian Ghiţă, care e acuzat că ar fi mituit alegători din Republica Moldova pentru ca aceştia să îl voteze pe Ponta.

Este evident că deputatul a trebuit să clarifice acuzaţiile respective, el fiind chestionat şi în legătură cu contractul cumnatului său. Iulian Herţanu este pus sub urmărire penală pentru constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi deturnare de fonduri europene în cadrul contractului încheiat cu SC Hidro Prahova pentru extinderea canalizării din oraşul Comarnic, ancheta vizându-i şi pe alţi colegi de partid ai lui Ponta. Aceştia sunt deputatul Vlad Cosma, şeful Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, deputatul Sebastian Ghiţă, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, omul de afaceri Liviu Munteanu, dar şi fostul consilier judeţean Mihail Coman.

Conform DNA,  în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al PSD Prahova, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: