Ponta, întrebat dacă va privatiza CEO: Întâi să-l înfiinţăm

Victor Ponta, premierul României, vrea management privat la Complexul Energetic Oltenia. Acesta a declarat ieri la Târgu Jiu că iimediat ce va lua ființă noua companie, va fi instituit un management privat. ”Voi propune management privat pentru că nu vreau să înlocuim managementul politic de până acum, pe care îl cunosc foarte bine și pe care l-am criticat atât de des, cu un alt management politic”, a declarat Victor Ponta. Acesta a mai spus ieri că nu știe dacă va fi respectat termenul de 15 mai ca dată de înființare însă va avea o discuție cu ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. ”Ministrul Economiei va fi prezent și el într-un timp cât mai scurt la Gorj pentru că știm cât de importantă este înființarea complexului energetic. Am trecut acest lucru în programul de guvernare pentru că veșnic toate partidele au avut aceleași opțiuni în ceea ce privește zona energiei”, a precizat premierul. Cât despre privatizarea noii structuri energetice, primul ministru Victor Ponta a spus că acesta trebuie mai întâi înființat și abia apoi i se va decide soarta.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: