Ponta știe cine a distrus sportul în Gorj: Tehnocrații!

Fostul premier Victor Ponta a explicat destul de simplu cum a fost distrusă mișcarea sportivă la nivel de județ, el dând vina pe tehnocrații care guvernează România după plecarea sa de la Palatul Victoria. Deputatul de Târgu Jiu l-a criticat pe ministrul energiei, Victor Grigorescu, pentru că a tăiat finanțările din partea Complexului Energetic Oltenia către cluburile de handbal, baschet și fotbal, despre modul în care au fost administrate milioane de euro, mai ales la Pandurii, Ponta nespunând nimic. „ Acest Guvern a fost adus ca să distrugă tot ce avem și noi românesc. Aveam și noi niște lucruri, trebuie distrus tot, trebuie ras tot. La Târgu Jiu trebuie să ținem toți cu Bayern Munchen. Care a fost prima preocupare legată de CEO? Să nu mai sponsorizeze sportul! Dar ce avem la Târgu Jiu multe alte lucruri de făcut? La Târgu Jiu, și aici e meritul primarului, al lui Călinoiu, al lui Liviu Dragnea și al meu, în final, sigur, am reușit să pornim proiectul cu stadionul, cu sala și atunci o să rămânem cu un stadion și o sală de sport goale. De ce? Că așa vrea un ministru pe care nu o să îl mai vedeți din decembrie. O să trebuiască să vă duceți prin America sau Caraibe ca să îl mai vedeți pe ministrul care a luat decizia asta. Eu cred că trebuie salvat și Complexul, care are și un rol social, iar asta se reflectă și în susținerea unor lucruri care țin de identitatea locală. Pandurii țin de identitatea locală. Dacă o distrugi distrugi identitatea locală și asta doar ca să îi înveți pe oameni că nu mai au voie să țină cu Pandurii, cu România. Ei trebuie să țină cu tehnocrații. Peste tot în țară în au distrus sportul, nu vedeți că nu mai avem sport, avem doar dosare și cătușe”, declară Victor Ponta.

Vizualizări: 406

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: