Ponta vrea să facă ce nu s-a făcut în 100 ani

Premierul Victor Ponta vrea să facă ce nu s-a făcut în România în 100 de ani. Spre exemplu, o autostradă care să lege Ardealul, Moldova şi Muntenia. Declaraţia premierului Ponta, deputat de Târgu Jiu, vine în contextul în care la rectificarea bugetului ţării a decis să ia o treime din bani alocaţi pentru drumuri şi autostrăzi. Ponta le-a cerut miniştrilor în şedinţa de Guvern ca, în toamnă, să îi propună proiecte care să fie incluse într-o Strategie pentru 2018, prin care vor fi marcaţi şi "100 ani de România". "Vreau să vă gândiţi pentru toamnă, după vacanţă, că nu e prea devreme să începem să construim strategia pentru o sută de ani de România, 2018. Poate părea foarte devreme, dar de fapt nu e devreme. Trebuie să facem un bilanţ, să vedem ce ne propunem pentru 2018, ce a reuşit să facă ţara asta în 100 de ani şi ce nu a reuşit. Eu am problema cu autostrada care să lege cele trei regiuni. În 100 de ani nu am reuşit să ne legăm Ardealul cu Moldova şi cu Muntenia. Poate, totuşi, construim din timp obiectivele noastre pentru 2018", a spus Ponta miniştrilor. (M.M.)

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: