Popeangă – boicot şi nu prea…

Situaţie inedită ieri în Parlament, unde aleşii neamului nu s-au înghesuit cu toţii să fie prezenţi pentru a lua act de rezultatele referendumului de (ne)demitere a lui Traian Băsescu, parlamentarii gorjeni aliniindu-se şi ei ordinelor primite de la mai marii partidelor din care fac parte. Social-democratul Vasile Popeangă a recunoscut că era în „stand-by”, situaţie în care a rămas până când partidul a decis să se prezinte în plenul Parlamentului. „Se amână prezentarea raportului Curţii Constituţionale pentru o perioadă de timp. E posibil să se citească fără cvorum. Am avut pauze de consultări şi respectăm ce s-a hotărât la nivelul liderilor de grup”, spunea Popeangă înainte de a intra totuşi în sala de şedinţe în minutele ce au precedat citirea deciziei Curţii Constituţionale.

În tot acest timp, parlamentarii PDL erau în sală şi aşteptau să vadă ce decide majoritatea USL, deputatul Severus Militaru fiind convins că la mijloc este „o regie”. „Tot ce au făcut cei de la USL este o regie pentru că atâta timp cât preşedintele interimar Crin Antonescu şi-a demis în timpul zilei toţi consilierii pe care îi adusese la Cotroceni e clar că finalul este ştiut şi de ei. Traian Băsescu revine la Cotroceni, dar cei de la USL vor să arate că nu se poate fără ei. Totul e o regie”, a menţionat Militaru.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: