Premii pentru cea mai gustoasă căpşună şi cea mai bună tartă

Cea mai gustoasă căpşună şi cea mai delicioasă tartă cu căpşune vor fi premiate săptămâna viitoare la Polovragi. Producătorii autohtoni spun că vor participa în număr mare la Sărbătoarea Căpşunilor, mai ales că au auzit că vor veni reprezentanţii unor supermarketuri din Gorj şi Mehedinţi pentru a încheia contracte cu ei. Deşi recolta este una foarte bună, desfacerea rămâne în continuare o problemă serioasă pentru căpşunari. Din cauză că nu există un punct de desfacere şi o firmă care să colecteze fructele, oamenii sunt nevoiţi să vândă căpşunele pe marginea drumului la preţuri foarte mici. 

„Sărbătoarea căpşunilor” va fi organizată la Polovragi în perioada 6-7 iunie, producătorii având ca termen limită pentru înscriere data de 31 mai. Deşi au început recoltarea căpşunilor oamenii se plâng că preţurile sunt foarte mici. „Anul acesta producţia este foarte bună, am avut ploi, a fost şi soare, ne-a ajutat vremea. E marfă multă, dar sunt preţuri mici. În plus, nu avem amenajat un punct de colectare unde să putem vinde căpşunile. Stăm pe marginea drumului şi ne rugăm să oprească maşinile ca să cumpere căpşuni. În pieţe se vând la preţuri mari, dar noi le dăm cu 3-4 lei kilogramul. E marfă perisabilă, dacă o culegem dimineaţa trebuie să o vindem până seară pentru că se strică. Dacă omul ia mai multe kilograme mai şi negociem la preţ”, a declarat Mioara Gogelescu, producător din Polovragi. Căpşunarii spun că vor veni în număr mare la sărbătoarea de săptămâna trecută în speranţa că vor reuşi să găsească firme la care să-şi vândă marfa. „Am înţeles că la „Sărbătoarea Căpşunilor” vor veni cei Carrefour Târgu Jiu şi Mehedinţi pentru a încheia contracte cu noi. Pe piaţă sunt preţuri mici, dar nu sunt cumpărători. Oamenii nu mai au bani pentru fructe. Am înţeles că nici la Bucureşti nu mai merge piaţa la fel ca anul trecut. Acolo sunt foarte mulţi căpşunari din Satu Mare şi se pare că preţul nu depăşeşte 5 lei. Ne rugăm să nu dea piatra şi să crească preţurile pentru a putea face şi noi ceva anul acesta”, a declarat Claudia Mihăescu, din Polovragi. La rândul lor, autorităţile locale recunosc că lipsa unei punct de desfacere a fructelor reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale comunei. „Desfacerea a fost şi va rămâne întotdeauna o problemă pentru comuna noastră. Anul trecut au venit cei de la Râureni şi dădeau preţuri derizorii, au oferit 1,8- 2 lei/kilogram, iar oamenii nu au vrut să le dea”, a declarat Ştefan Făsuescu, primarul de la Polovragi.

CONCURSURI

Cea mai gustoasă căpşună şi cea mai bună tartă cu căpşuni vor fi premiate la sărbătoarea de săptămâna viitoare. „Vor fi organizate expoziţii cu vânzare căpşuni şi expoziţii cu vânzare miere de albine. De asemenea, vor avea loc concursuri. Se vor acorda premii pentru cea mai gustoasă căpşună de Polovragi şi cea mai bună tartă cu căpşune de Polovragi. Anul acesta va fi organizat şi un bâlci, iar duminică va avea loc un spectacol de muzică şi dansuri populare. Vom pregăti produse şi mâncare tradiţională zonei noastre, precum: bulz, tocan de oaie, miel la proţap, mici, grătar cu cârnaţi, pui, porc şi tarte cu căpşuni”, a declarat primarul Făsuescu.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: