Prima grădiniță ecologică realizată în Gorj

Autoritățile locale din comuna gorjeană Peștișani au obținut fonduri europene pentru construirea primei grădinițe ecologice din județul Gorj. Vorbim de o grădiniță cu program prelungit care va fi realizată la standarde europene și în maximum doi ani va deveni funcțională.

Proiectul va fi realizat prin Programul Operațional Regional și se ridică la 500.000 de euro. Grădinița va fi realizată chiar în centrul localității și lucrările vor demara în acest week-end.

”Grădinița va fi construită chiar lângă școala din Peștișani, va fi cu program prelungit și va fi ultra modernă. Lucrările încep vineri și ca și termen de finalizare a construcției este un an și jumătate. Va fi compartimentată pentru a capacita 60 de preșcolari, va avea bucătărie, spațiu de odihnă, de luat masa, spațiu de joacă, dar și o sală de festivități. Va beneficia și de dotare cu tot ce este necesar”, a declarat Cosmin Pigui, primarul din Peștișani.

Ca și noutate pentru județul Gorj este faptul că grădinița va fi una ecologică. ”Are o arhitectură deosebită, pentru că este de fapt o grădiniță ecologică. Nu va avea acoperiș, ci un spațiu verde, iar tavanele vor avea luminatoare pentru ca preșcolarii să beneficieze de cât mai multă lumină naturală. Inițial voiam să amenajăm un loc de joacă deasupra grădiniței, dar pentru că avem destul spațiu verde îl vom face în curte”, a mai spus Cosmin Pigui.

Vizualizări: 3,472

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: