Prima zi de şcoală pentru deţinuţi

Şcoala a început ieri şi pentru persoanele private de libertate de la penitenciarul Târgu-Jiu. 22 de deţinuţi vor frecventa în acest an cursurile claselor primare în incinta penitenciarului. Dintre aceştia 9 vor merge în clasa I, 6 în clasa a II-a, 3 în clasa a III-a şi 4 în clasa a IV-a, „Fiindcă tot sunt aici am zis să nu stau degeaba, măcar să învăţ să citesc şi să scriu. Eu nu am mai fost niciodată la şcoală, iar acum sunt în clasa I”, a declarat unul dintre cei care au început ieri şcoala. „Anul trecut am fost în clasa I, iar acum am trecut într-a II-a. Nu o să mai stau prea mult în penitenciar, iar când o să ies, mi-ar plăcea să continui şcoala”, declară unul dintre învăţăcei.

Mihai Jianu, cel care îi va dăscălii şi în acest an pe deţinuţi, lucru care-l face de 15 ani de zile, a declarat că „nimic nu este mai important decât să şti să scrii şi să citeşti. Sper că vor înţelege importanţa educaţiei în viaţa lor şi vor trata şcoala cu seriozitate”. Cea mai tânără persoană privată de libertate care urmează cursurile claselor primare în incinta penitenciarului are 22 de ani, iar cel mai în vârstă elev are 42 de ani. Majoritatea dintre ei nu au mai fost vreodată la şcoală.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: