Primar debusolat de evoluţiile politice

Politica l-a debusolat pe primarul din comuna Lelești, care nu mai înțelege nimic din ceea ce se întâmplă în ultima perioadă pe scena politică. Dacă Marian Rotaru se aștepta ca USL să se rupă, nu a luat în calcul faptul că Tăriceanu va ajunge președintele Senatului. „Pe plan politic nimeni nu mai înțelege ce și cum este. Ajunse un independent să fie președintele senatului, după aia cine știe ce se va mai întâmpla. Pe altă parte văd că ungurii își fac de cap fără autorizație, iar la noi dacă se întâmpla așa ceva nu știu cum stătea treaba. Eu nu mai înțeleg nimic. Este peste puterea mea de gândire. Nu mă așteptam la așa ceva. Poate mă gândeam că se rupe USL, pentru că au opinii diferite, dar problema să ia aceste întorsături nu mă așteptam. Când sunt cu unii, când sunt cu ceilalți, sunt niște chestiuni pe care le folosesc pentru șantaj și pentru a-i ridica pe unii la suprafață. Nu știu ce urmăresc, dar problema este că pe plan local e rău, nu sunt locuri de muncă, nu sunt oameni pregătiți pentru funcții de conducere și așa mai departe”, a precizat Marian Rotaru, primar independent politic. (A.F.)

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: