Primăria a avizat mitingul liberalilor

Peste 500 de persoane vor participa la mitingul de protest, organizat de PNL Gorj, vineri, între orele 11,00-14,00, în Piaţa Prefecturii, din Tg-Jiu. Scopul acestei manifestări este susţinerea moţiunii de cenzură „Victor Ponta- demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!”

Liderii Partidului Național Liberal (PNL) Gorj au primit avizul comisiei din cadrul primăriei Târgu Jiu privind mitingul organizat mâine în Piața Prefecturii. Liberalii gorjeni au anunțat deja că vor fi peste 500 de participanți care își vor arăta susținerea față de moțiunea de cenzură. ”Comisia constituită în temeiul Legii nr. 60/1991 a dat aviz favorabil în vederea desfășurării mitingului organizat de PNL Gorj. Acesta va avea loc în data de 12 iunie în intervalul orar 11-14 în Piața Prefecturii cu participarea a 500 de persoane. Scopul mitingului este susținerea moțiunii de cenzură”, a spus Lavinia Trușcă, purtătorul de cuvânt al primăriei Târgu Jiu.

Peneliștii au creat chiar și un eveniment pe o rețea de socializare prin care îndeamnă gorjenii să iasă în stradă și să-i ceară demisia premierului Ponta. Sub sloganul ”Victoraș, să ne lași”, liberalii gorjeni speră să strângă cât mai mulți oameni în Piața Prefecturii pentru a-i forța mâna premierului Ponta și să plece de la guvernare.

În altă ordine de ieri, votul final al moțiunii de cenzură, numită ”Dreptul la Vot nu e o lozincă”, va avea loc tot vineri, în plenul Parlamentului.  Pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi nevoie de cel puțin 278 de voturi din totalul celor 555 de senatori și deputați. PNL are 175 de aleși, așa că ar avea nevoie de toate cele 55 de voturi ale UNPR, de 25 de voturi de la maghiari, încă 20 de la PC plus de susținerea celor 18 liberali care l-au urmat pe Călin Popescu Tăriceanu.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: