Primăria Târgu Jiu cere în instanţă Cinematograful Victoria

Primăria Târgu Jiu va da în judecată Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RADEF din cauză că refuză să-i cedeze Cinematograful Victoria. De la începutul acestui an şi până în prezent municipalitatea a trimis nu mai puţin de trei adrese prin care a solicitat situaţia datoriilor, a bunurilor existente şi a personalului cinematografului. Răspunsurile primite din partea RADEF au fost negative.

Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RADEF “România Film” nu renunţă la Cinematograful Victoria. De la începutul anului şi până în prezent, Primăria Târgu Jiu a trimis trei adrese prin care a solicitat situaţia datoriilor, a bunurilor existente şi a personalului. De fiecare dată răspunsurile au fost negative. Potrivit Legii Nr. 303/2008, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic ar fi trebuit să treacă deja din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale. “Din câte ştim doar la Piteşti s-a încheiat un protocol între primărie şi Regia de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor în vederea preluării unui cinematograf. De fiecare dată, Primăria Târgu Jiu a primit răspunsuri negative la solicitări, RADEF România aflându-se în imposibilitatea de a aplica legea, aşteptând noi modificări legislative. Bănuiala noastră este că vor să menţină aceste bunuri deoarece la nivel naţional patrimoniul este foarte mare”, a declarat Elena Ungureanu, secretarul general al Primăriei Târgu Jiu. Singura soluţie pentru ca unicul cinematograf din Târgu Jiu să poată fi inclus cât mai repede în patrimoniul public este de a apela la instanţele de judecată. “Vom acţiona în instanţă Regia de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RADEF deoarece în nici o decizie a Curţii Constituţionale nu se precizează că municipalitatea trebuie să aştepte modificarea legii”, a mai precizat Elena Ungureanu.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: