Primarii gorjeni nu au bani pentru plata asistenţilor personali

Primarii gorjeni se plâng că nu mai au bani pentru plata asistenţilor personali până la sfârşitul acestui an. De fapt, întâmpină probleme de pe acum şi nu ştiu cum să le rezolve. Primarul din Cătunele a învăţat din experienţa anului trecut, când a plătit pentru persoanele cu handicap din bugetul local şi nici în ziua de azi nu şi-a mai văzut banii înapoi. Aşa că cei în nevoie nu au decât să aştepte ca banii să vină de la nivel naţional. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi la Prigoria, însă până în ziua plăţii primarul speră să facă rost de nişte bani.

Vântul austerităţii a început din nou să bată prin bugetele primăriilor din judeţul Gorj, care au rămas fără bani pentru plata asistenţilor personali. Din cei 165.000 lei necesari pentru plata asistenţilor care se ocupă de persoanele cu handicap Primăria Cătunele mai are nevoie de 80.000 lei până la finele acestui an. „Nu am bani repartizaţi de acum încolo repartizaţi. Avem 20 de beneficiari pe care nu mai avem cu ce să îi plătim în perioada următoare. O să rămânem descoperiţi dacă nu primim bani de la minister”, spune Florinel Ţuilă, primarul comunei Cătunele. Nici anul trecut situaţia nu a fost alta, însă atunci edilul a venit în sprijinul oamenilor cu bani de la buget. „Anul trecut am cheltuit bani din bugetul propriu. Cei care au avut întârzieri au primit bani, însă noi, care am cheltuit 400 de milioane lei vechi din bugetul local nu am mai primit niciun ban. Nu vreau să se mai repete această situaţie. Dar nici nu mai avem bani. În ceea ce priveşte salariile nu avem probleme, ci doar cu asistenţii persoanelor cu handicap”, mai menţionează Florinel Ţuilă.

Lipsă şi la Prigoria

Nici la primăria Prigoria situaţia nu e roz. Pentru plata de pe 9 august nu mai există bani în buget. „Avem probleme din această lună. Noi încercăm să vedem ce putem face, să mai recuperăm din datorii pentru a putea plăti. Mina Berbeşti are datorii la noi de un miliard de lei vechi. Dacă am putea recupera aceşti bani ne-ar ajunge plata pentru luna august-septembrie. Aşa că nu se ştie încă ce vom face”, menţionează Emil Răgman, primarul comunei Prigoria. Prima situaţie de acest gen a fost semnalată la Tismana.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: