Primarii liberali continuă atacurile faţă PSD

Primarii liberali din judeţ încep să prindă grai şi chiar să lanseze uşoare atacuri la adresa partenerilor din USL, social-democraţii.Marţi, Mihai Mazilu de la Târgu-Cărbuneşti atrăgea atenţia că, fără PNL, PSD-ul va scoate sub 25 de primari în localele din 2012.

Acum, Vasile Moşoiu este cel care avertizează că PSD-ul ar putea rămâne în opoziţie până în 2020 dacă nu acceptă să împartă localităţile 33-37 cu liberalii. Comuna Drăguţeşti este locul în care a fost oprită semnarea protocoalelor dintre PSD şi PNL.

„Dacă nu recunosc împărţirea de 33-37, pesediştii rămân în opoziţie până în 2020”, a spus Vasile Moşoiu la Radio Infinit. Este cel de-al doilea edil liberal care vorbeşte despre posibila cădere politică a social-democraţilor după alegerile din 2012. „Eu oricum trec la putere, nu mai aştept să se dezmeticească ei“, spune Moşoiu.

Primarul din Turceni, Ion Iordache,  spune că ar fi fost mai bine pentru Partidul Naţional Liberal dacă n-ar fi făcut alianţa cu PSD-ul. Cât despre situaţia de la Gorj, edilul este sigur că social-democraţii nu vor fi de acord ca liberalii să-şi pună candidaţi în 33 de localităţi.

Dinspre Partidul Social- Democrat vin numai mesaje pacifiste de genul: trebuie să ne aşezăm la masa negocierilor cu liberalii şi să discutăm despre mult- mediatizata împărţire de 33 la 37. Vicepreşedintelui Marian Rotaru i se par totuşi incalificabile declaraţiile unor colegi de la PNL cum că din 2012, PSD-ul va avea mai puţini primari iar PNL-ul mai mulţi.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: