Primăriile au rămas datoare la firmele de cadastru, din cauza guvernului

Finalizarea inventarierii terenurilor în baza Legii 165/2013 i-a obligat pe primari să apeleze la firme de cadastru din cauză că nu au specialişti care să măsoare suprafeţele. Edilii gorjeni sunt disperaţi că nu au primit banii promişi de Guvern, pentru a plăti cadastriştii. Ba mai mult, sunt nevoiţi să dea declaraţii notariale împreună cu secretarii şi contabilii primărilor din care să reiese că bugetul local nu poate suporta cheltuielile cadastrale. Instituţia Prefectului va trimite o comisie la fiecare primărie în parte pentru a verifica spusele autorităţilor locale. Primarii se plâng că Prefectura blochează decontarea inventarierilor.

Foarte multe primării din Gorj au datorii de ordinul zecilor de mii de lei la firmele de cadastru care au inventariat terenurile. „La ora actuală, avem de achitat circa 30.000 de lei la firma de cadastru. Asta în condiţiile am mai plătit o parte din bani. Toţi primarii de comune avem datorii la firmele de cadastru. Ne-au promis că ne vor da bani pentru inventarierea terenurilor. Dacă ne spuneau de la început că nu se vor da bani nu era nici un primar nebun să se apuce să măsoare terenuri cu bani din bugetul local, şi aşa bugetele sunt mai mici decât anul trecut, nu mai aveam nevoie de datorii în plus. Eu, unul, cu secretarul şi contabilul am dat declaraţii notariale, aşa cum ne-au cerut cei de la Prefectură, dar până acum n-am primit nici un leu”, a declarat Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin.

De lipsa fondurilor se plânge şi primăriţa de la Ţânţăreni. „Am făcut solicitare la Instituţia Prefectului pentru a primi banii ca să plătim firma de cadastru. Trebuie să le plătim peste 20.000 de lei. Nu am plătit până acum nici un leu pentru că nu avem de unde. Bugetul este cu 600.000 de lei mai mic ca anul trecut”, a declarat Maria Vasilescu, primăriţa de la Ţânţăreni.

Comisie pentru verificarea bugetelor locale

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului spun că pentru a primi banii promişi, primăriile trebuie să îndeplinească anumite condiţii. „Ordonanţa 8/2014 prevede posibilitatea cofinanţării activităţii de inventariere a terenurilor de la bugetul Agenţiei Naţionale de Cadastru în condiţiile în care primăria n-a făcut inventarierea cu personalul propriu, ci cu o firmă de specialitate. De asemenea, trebuie să fi terminat inventarierea, iar în bugetele locale să existe o insuficienţă a resurselor proprii. Am cerut la toate comunele să ne spună care n-au avut bani să plătească. Primarul şi contabilul trebuie să dea câte o declaraţie notarială care să ateste faptul că nu dispun de resurse pentru achitarea debitelor restante reieşite din contractele de prestări şi să justifice motivele insuficienţei financiare”, a declarat Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Verificarea Legalităţii Actelor din cadrul Instituţiei Prefectului.

Declaraţiile notariale nu sunt suficiente pentru a convinge autorităţile judeţului să solicite fondurile promise de Guvern. „După ce vom primi solicitările de la primării, printr-un ordin al prefectului se va constitui o comisie mixtă, formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Finanţelor Publice şi ai Poliţiei Economice, care va verifica bugetele primăriilor respective. Prin avizul prefectului se confirmă că nu sunt bani pentru plata firmelor de cadastru. În condiţiile în care sunt bani şi se cer alte fonduri se poate interpreta o deturnare de fonduri”, a mai precizat Liviu Diaconescu.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: