Primarul Marcel Romanescu a respins prelungirea contractului pentru stadion

Pandurii Târgu Jiu nu are şanse reale de a mai prelungi contractul de comodat cu Primăria Târgu Jiu, decât poate printr-o decizie a instanţei. Primarul Marcel Romanescu a înaintat luni un proiect consilierilor locali în care solicită respingerea cererii clubului Pandurii de a prelungi contractul de comodat cu Primăria Târgu Jiu.

 Pentru a mai folosi Stadionul Municipal din Târgu Jiu, stadionul pe care echipa oraşului a jucat zeci de ani, Pandurii Târgu Jiu are nevoie fie de o prelungire a contractului actual de comodat fie să câştige în instanţă dreptul de a folosi stadionul, conform documentelor existente care dovedesc că echipa nu a putut juca pe propriul teren timp de cinci ani.
Primarul Marcel Romanescu nu este de acord cu solicitarea oficialilor echipei gorjene de prelungire a contractului de comodat pentru Stadionul Municipal cu încă 5 ani. ”Nu putem pune la dispoziția clubului Pandurii  baza sportivă pentru încă 5 ani. Eu sunt de acord să încetăm actualul contract de comodat, după aceea să ne punem la masă şi să discutăm cu toţii, Consiliul Local, Primăria Târgu Jiu și Consiliul Județean. Eu am spus din start că putem să ne punem la masă şi să discutăm. Problema este că clubul Pandurii trebuie să ne prezinte un proiect corect, un proiect de viitor. Nu pot astăzi să vin şi să le acord această facilitate pe un termen îndelungat, în condiţiile în care, eu personal, nu am garanţia că acest club are şi o strategie pentru viitor. Nu pot să pun la dispoziţie o bază sportivă pe cinci ani sau pe zece ani, pentru că, în momentul în care discutăm despre un contract de comodat, se discută de regulă pe astfel de perioade, de cinci, zece sau douăzeci de ani. Dar nu am garanţia că acel contract de comodat va fi folosit în folosul acestui club”, a spus primarul Romanescu care a înaintat luni Consiliului Local un proiect de respingere a solicitării echipei Pandurii de a juca pe Municipal: „Proiectul pe care l-am înaintat Consiliului Local este un proiect de respingere a prelungirii acestui contract de comodat, realizat pe baza referatelor de specialitate ale direcţiilor din cadrul Primăriei Târgu Jiu, după o discuţie cu aparatul de specialitate”.

Marcel Romanescu le cere șefilor clubului Pandurii Târgu Jiu să prezinte  un proiect de viitor pentru clubul de fotbal, în condiţiile în care Primăria Târgu Jiu nu a mai susţinut deloc echipa de fotbal locală de la intrarea clubului în insolvenţă, din 2016. Mai mult, oficialii clubului Pandurii au dovedit în instanţă că nici anterior anului 2016, în perioada 2014 - 2016, Primăria Târgu Jiu nu şi-a respectat angajamentele ca membru asociat al clubului Pandurii şi are încă de plată o serie de restanţe.


 

Vizualizări: 1,893

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: