Primarul Troacă, pus în libertate

Veste bună primită ieri de primarul suspendat al comunei Padeș, Gabriel Mihăiță Troacă, magistrații de la Curtea de Apel Craiova hotărând ieri să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar. După luni de zile în care edilul a tot cerut să fie scos din spatele gratiilor și lăsat eventual chiar și în arest la domiciliu, instanța din Bănie i-a admis acestuia cererea și a dispus punerea lui în libertate.

Troacă se află pentru 60 de zile sub control judiciar, fiind mari șanse ca măsura respectivă să fie prelungită după expirarea termenului respectiv, lucru care se va întâmpla tocmai după Paști. În acest timp, edilul trebuie să respecte o serie de restricții, pe care instanța le-a menționat foarte clar.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar va impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea domiciliului; c) să se prezinte la Poliţia Padeş, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 alin.2 Cpp, pe timpul controlului judiciar va impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depășească limita teritoriala a județului Gorj; b) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de evidenţă. c) să nu exercite activități specifice funcţiei de administrator la societăți comerciale”, au decis judecătorii Curții de Apel Craiova.

Decizia de ieri este una definitivă, ea fiind luată după ce edilul a stat luni bune în spatele gratiilor. Troacă a fost încătușat în septembrie 2014, fiind acuzat de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane lei, bani pe care nu i-ar fi plătit statului în perioada 2010 0 2012, când era administrator de firmă. Arestarea sa preventivă s-a produs și în contextul în care Curtea de Apel Brașov l-a condamnat anul trecut pe primar la un an de închisoare cu suspendare, după ce polițiștii l-au prins conducând cu viteză și fără să aibă permis, sentința de la Brașov fiind cea care l-a ținut pe Troacă în spatele gratiilor în toată această perioadă.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: