Primul salariu de primar al lui Alpredi, în pericol

Funcționarii primăriei Glogova, în frunte cu primarul Gheorghe Alpredi, au salariile lunii iunie amenințate. Asta pentru că primarul a moștenit de la fostul primar o problemă economică majoră, cea a drumului de miliarde. ”La capitolul economic am moștenit de la vechiul primar un mare dezastru. Este vorba de acei trei kilometri de drum a căror asfaltare costă 55 de miliarde din care 43 numai penalități. Datoria este de fapt la nivelul anului 2010. Problema este că nu putem rezolva și cu cât se învechește cu atât e mai grav”, a declarat Gheorghe Alpredi, primarul din Glogova. Situația este cu atât mai dificilă cu cât primăria a pierdut recent în instanță amânarea hotărârii executorie. ”În prezent suntem sub incidența unei hotărâri judecătorești executorii. Noi am cerut Curții de Apel Craiova o suspendare a executării silite, dar am pierdut săptămâna trecută. În momentul în care se aplică executarea ne blochează conturile și ne ia toți banii din Trezorerie. Mai grav este că astăzi ar trebui să ne luăm salariile”, a declarat primarul Gheorghe Alpredi, primarul din Glogova.

În realitate, drumul a costat doar 18 miliarde dar primăria i-a dat constructorului doar nouă miliarde. Totul a început în 2007. Constructorul nu şi-a mai primit banii, iar contractul l-a ajutat să ia penalităţi de 0,1 la sută pe zi pentru cele nouă miliarde neplătite. 

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: