Procesul lotului Vodislav poate să înceapă

Doar vacanța judecătorească ce stă să înceapă mai poate împiedica începerea efectivă a procesului în care mai mulți medici și asistente ale acestora sunt inculpați în cel mai greu dosar din faimoasa anchetă „Mafia Permiselor”. Cei nouă inculpați, în frunte cu medicul Dana Vodislav, au contestat rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sperând în refacerea anchetei, însă instanțele de judecată au decis, definitiv, că judecata acestora poate să înceapă fără probleme. La începutul lunii mai magistrații gorjeni au dispus începerea judecății cauzei, dar decizia lor a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, judecătorii de aici respingând acum și ei contestația respectivă și obligându-i pe inculpați să plătească și câte 50 de lei cheltuieli de judecată.

Astfel, inculpații au pierdut o primă bătălie în justiție, contestațiile lor fiind formulate în condițiile în care inclusiv avocați ai unora dintre ei spuneau încă din toamna anului trecut, în momentul descinderilor la cabinetele medicale, că dosarul este unul „beton”. Atât de beton încât medicii au ajuns să fie inculpați pentru peste 2700 de fapte ilegale, fiecare dintre acestea reprezentând, cel mai adesea, o adeverință medicală eliberată unei persoane fără ca solicitantul să fi fost examinat de vreun medic. Așa au constatat anchetatorii că mii de adeverințe au fost eliberate ilegal doar în cursul anului trecut de câte un singur cabinet medical, în dosar fiind trimiși în judecată mai mulți medici, de diferite specializări.

Inculpații sunt Dana Vodislav, Elena Dinică Băltărețu, Rodica Lehner, Elena Liliana Răcman, Eugenia Adam, Virgil Vasile Dinică Băltărețu, Vasile Silian, Carmen Vioreanu și Elena Valentina Oprișor. Abuz în serviciu, trafic de influență, complicitate la uz de fals, instigare la fals intelectual, sunt doar câteva dintre infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. Cei mai mulți dintre ei au fost reținuți și arestați în noiembrie anul trecut în urma unor descinderi de amploare organizate în municipiu, pe parcursul cercetărilor majoritatea fiind lăsați liberi, sub control judiciar, doar pentru Dana Vodislav mai fiind dispusă măsura arestului la domiciliu, aceasta fiind recidivistă, întrucât a mai fost condamnată cu suspendare pentru luare de mită.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: