Procurorii, obligați să refacă o anchetă

Rechizitoriul prin care afaceristul Petre Blanda, din județul Dâmbovița, cu firme și în Gorj însă, trebuie refăcut de către procurorul de caz, avocatul inculpatului reușind să îl convingă ieri pe judecătorul de cameră preliminară că sunt probleme cu documentul respectiv. Instanța a admis o parte din solicitările avocatului și a constatat din oficiu că rechizitoriul nu a fost întocmit cu probe solide, magistratul dispunând refacerea acestuia.

„Se impune: remedierea neregularităţii decurgând din ambiguitatea şi implicit lipsa descrierii faptei prezentate şi cu privire la susţinerea potrivit căreia „din datele furnizate de instituţiile bancare se constată că specimenul de semnătură pentru conturile SC ECPROD SA Târgu Jiu şi SC ECPROD SA Târgovişte a aparţinut inculpatului Blanda Petru sau rudelor sale - frate, soră”. - acoperirea lipsei actului de sesizare, constând în neindividualizarea prejudiciului şi descrierea componentelor acestuia, defalcat, pentru cele două societăţi comerciale implicate, cu calitate de părţi responsabile civilmente în cauză; - remedierea neregularităţii actului de sesizare, decurgând din neindicarea datelor privind furnizorii şi beneficiarii acelor facturilor presupus fictive, sau altor elemente utile în conexiunile logice ale faptelor descrise în rechizitoriu, în conformitate cu schemele circuitelor economico-financiare, prezentate şi descrise detaliat în referatul de terminare a urmăririi penale întocmit în cauză de organele de cercetare penală; - remedierea rechizitoriului în privinţa elementelor de fapt descrise la fila 6 a acestuia, din perspectiva concluziilor formulate de către experţii oficiali şi expertului asistent desemnaţi în cauză să efectueze expertiza criminalistică grafoscopică, concretizată în rapoartele de expertiză nr. 100779 din 20.03.2015 şi nr. 3 din 05.06.2015, reţinându-se că nu este descrisă o procedură de conciliere a concluziilor a acestor experţi şi nici modul în care au fost înlăturate apărările inculpatului concretizate în obiecţiunile expertului asistent; - remedierea rechizitoriului sub aspectul pronunţării asupra opiniilor contradictorii ale celor doi experţi care au efectuat raportul de expertiză contabilă judiciară, suplimentul la acest raport şi răspunsul la obiecţiuni, dintre aceştia, unul fiind oficial desemnat să efectueze expertiză de către organele judiciare, cel de al doilea având calitatea de expert asistent desemnat de părţi, în speţă de către inculpatul Blanda Petru. Constată că, deşi esenţiale în cauză, despre aceste constatări tehnico-științifice, despre concluziile experţilor şi punctele de vedere motivate ale acestora, nu se face nici un fel de referire în conţinutul rechizitoriului, exceptând fraza de la pagina 414, în care se menţionează prejudiciul total, calculat, în fapt, prin suplimentul la raportul de expertiză”, a stabilit judecătorul de cameră preliminară.

Magistratul a constatat însă că o parte din deficiențe au fost remediat de procurorul de caz, acestuia fiindu-i solicitate însă în continuare clarificări. „Constată remediată parţial neregularitatea rechizitoriului, constând în neindicarea şi neindividualizarea celor 329 de facturi presupus fictive, în cadrul procedurii de la art.344 C.pr.pen.. Constata remediată parţial neregularitatea rechizitoriului, constând în neintroducerea în cauză şi lipsa solicitării de citare corespunzătoare a părţilor responsabile civilmente SC ECPROD SA Târgu Jiu şi SC ECPROD SA Târgovişte”. Afaceristul Petra Blanda dorea ca dosarul să îi vizeze și pe câțiva parteneri de afaceri de-ai săi, însă instanța a dispus altceva. „Respinge, ca inadmisibile, cererile şi excepţiile inculpatului cu privire la soluţiile de clasare a cauzei privind pe suspecţii Al-Obaibi Mohammad Ali Youssef, Hussein-H-Hassan, Nibras Hatem Al-Lami şi Dragusin Cristian, respectiv de disjungere a cauzei cu privire la relaţia comercială dintre SC Fegari S.R.L. şi SC Ecprod S.A. Târgovişte Respinge toate celelalte cereri şi excepţii formulate şi ridicate de inculpat, ca nefondate. În temeiul art.345 alin.(3) C.pr.pen. dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei”, a mai hotărât instanța.

Petre Blanda este acuzat că prin firmele sale a prejudiciat statul cu peste 1 milion de euro, el fiind arestat preventiv încă de la începutul toamnei. În trecut el a mai avut probleme de acest gen, însă a scăpat de acuzații dându-i mită 200.000 de euro unei judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta fiind prinsă în flagrant de procurorii DNA.

Vizualizări: 455

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: