Profesorii de volei din Bumbeşti Jiu, verificaţi de ISJ Gorj

Inspectoratul Școlar Județean Gorj s-a sesizat în cazul profesorilor de sport din Bumbești Jiu, care au fost reclamați de un grup de părinți de la Școala Generală Nr. 1 din localitate. Aceștia au trimis la redacție o sesizare anonimă prin care atrăgeau atenția că directorul unității, Ionuț Munteanu, și soția acestuia, Roxana Munteanu, ar avea împreună peste trei catedre de educație fizică și ar încasa venituri de peste 120 milioane lei vechi.

În urma mai multor sesizări trimise la redacție, la Inspectoratul Județean Gorj, la Primăria Bumbești Jiu și la Ministerul Educației, inspectorii școlari au mers la fața locului pentru a face verificări. ”Precizăm că doamna Roxana Munteanu are ore dimineața la liceu și după-amiaza la școala generală, condusă de soțul dumneaei. De altfel, și domnul director, care are derogare, are ore suplimentare. Ne întrebăm când își mai rezolvă atribuțiile de director. Doamna profesoară are câte șase ore pe săptămâna la fiecare clasă de volei, ceea ce înseamnă lunar 96 de ore. Vrem să aducem la cunoștință că la Școala Generală Nr. 1 există mai mulți profesori de sport decât la matematică sau limba română, iar domnul director nici nu a mai afișat catedrele în cancelarie”, se arată în respectiva sesizare realizată în numele tuturor părinților din școală.

Totul e legal

Inspectorul școlar Ioan Todea, care a făcut verificările la unitatea respectivă,  spune că nu este ceva real în cele sesizate, iar încadrările pentru clasele de volei au fost făcute legal. ”Lucrurile scrise acolo nu sunt adevărate. Directorul are ore suplimentare conform legii, iar soția sa are la școala generală șase ore suplimentare date pe specialitatea sa, fiind singura de acolo care are această specialitate. Directorul e obligat de regulament să testeze copiii pentru a vedea ce calități au pentru a face față la această clasă. Dacă părinții sunt nemulțumiți pot să nu îi lase”, spune Ioan Todea, inspector de specialitate. La Școala Generală Nr. 1 Bumbești Jiu sunt două grupe de volei la clasa a V-a, una de fete și de băieți, și două la clasa a VI-a. ”O grupă este normată cu șase ore, așa că pentru cele patru clase sunt în total 24 de ore. Din acestea cele 18 ore sunt ale profesoarei Florentina Dumitrescu, iar restul de șase ore sunt ale doamnei Munteanu”, explică Ioan Todea.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: