PROIECT: Deconcentratele trec în subordinea Consiliului Judeţean

Vicepremierul Liviu Dragnea a întocmit un proiect de descentralizare aflat până astăzi în dezbatere publică. Proiectul care ar urma să fie adoptat printr-o ordonanţă de urgenţă prevede ca anumite servicii, direcţii şi agenţii să fie subordonate consiliului judeţean şi primăriilor. În acest caz s-ar afla printre altele Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială, Agenţia pentru Protecţia Mediului, dar şi alte instituţii.

De la ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a plecat în teritoriu pe 24 septembrie o circulară privind propunerea legislativă intitulată Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Termenul limită până la care cei din teritoriu trebuie să vină cu amendamente este astăzi, până la orele 12.00. În document se prevede modificarea a câteva zeci de acte normative şi se precizează care din atribuţii vor fi cedate de ministere către autorităţile locale. Conform modificărilor, în subordinea primăriilor din oraşe sau municipii vor funcţiona servicii rutiere şi de ordine publică, ai căror directori vor fi numiţi de primari. Competenţele acestor directori vor fi aprobate de consiliile locale, cu avizul Inspectoratului de poliţie judeţean.

Subordonate Consiliului Judeţean

În subordinea Consiliului Judeţean vor fi reorganizate: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului, Direcţia Judeţeană de Pescuit şi Acvacultură, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport. Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, Palatul Copiilor, cluburile copiilor, cluburile sportive şcolare vor intra sub autoritatea Consiliului Judeţean. Tot în subordinea Consiliului Judeţean se propune înfiinţarea oficiului pentru agricultură judeţean prin reorganizarea Direcţiei Judeţene pentru Agricultură. Noua structură va prelua din competenţele celei care se desfiinţează, urmând a se stabili patrimonial serviciului nou înfiinţat. Un alt serviciu care ar urma să fie înfiinţat în cadrul Consiliului Judeţean este direcţia judeţeană pentru cultură şi patrimoniu. Direcţia va avea dreptul de a concesiona, da în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică sau închiria monumentele istorice proprietate publică a statului.

Cinematograful trece în administrarea consiliului local 

Consiliile judeţene vor avea competenţe noi precum: autorizarea staţiunilor balneare, climaterice şi balneoclimaterice, emiterea brevetului de turism, atestarea parcurilor turistice, autorizarea activităţii de agrement nautic, activităţi turistice pe plajă, activităţi ecoturistice.

Conform proiectului de descentralizare, toate sălile şi grădinile de „spectacol cinematografic” dar şi imobilele, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie a Filmelor, „România Film”, vor trece, libere de sarcini, în administrarea consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale. Acest lucru ar conduce la trecerea Cinematografului “Sergiu Nicolăescu”, în administrarea consiliului local Târgu Jiu. Acest lucru ar fi cu siguranţă pe placul autorităţilor locale care de-a lungul timpului au făcut demersuri în acest sens. Procesul descentralizării se doreşte a fi realizat imediat, începând cu 1 ianuarie 2014.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: