Prunariu: Mitrescu şi Golea au fost păcăliţi de Condescu

Preşedintele Consiliului de Administraţie de la CS Pandurii, Mihai Prunariu, a declarat la o emisiune la TV Sud că liderii sindicali Marin Golea şi Constantin Mitrescu au fost păcăliţi de Marin Condescu. Ei au plătit leasingul la patru maşini, autovehicule luate de club, iar la final bunurile ar fi trebuit să treacă la sindicate. În acest caz a început şi o verificare a poliţiei. Cei doi sindicalişti au înapoiat maşinile până la finalizarea anchetei. „Acte încurcate, există şi o anchetă penală. La domnul Mitrescu e vorba de un microbuz şi un Tuareg, iar la domul Golea e vorba de două Loganuri.  Cred că au fost păcăliţi de Condescu, prin actele pe care le-au semnat. (...) La un moment spune că ar fi avut clubul nevoie de bani şi li s-au oferit nişte maşini. Sunt acte semnate de la club de persoane care nu aveau calitatea să le semneze. E o anchetă şi haideţi să-i lăsăm să-şi facă treaba. E încurcat. Descoperim în fiecare câte un document care atestă cu totul altceva. Sunt indicii de genul acesta (n-red- încălcare a legii) dar din partea clubului, nu din partea oamenilor“.

Liderii sindicali Mitrescu şi Golea spun că ei au plătit leasingul maşinilor şi ar trebui să fie preluate de sindicate. „Am prezentat documente, dovada că noi am făcut plăţile. Avem contracte din care reiese că la final maşinile rămân ale sindicatelor. Eu am avut un Tuareg şi un microbuz. Tuaregul nu l-am prea folosit, are circa 6000 de km“, explică Mitrescu. Până la finalizarea verificărilor cei doi au fost de acord să predea maşinile CS Pandurii. (M.B.)

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: